Nunta cosmică 2019, 6-8 aprilie. Tot ceea ce emitem pune în mișcare forțe supraomenești

Autor: Valeriu Pănoiu - miercuri, 03 aprilie 2019, 87973 vizualizari

Iată-ne ajunși la ceas de sărbătoare cosmică și anul acesta. Cele două zile și jumătate în care cele două Luminarii, Soarele și Luna, sunt așezate simultan în semnele lor de exaltare: Soarele în Berbec, Luna în Taur. Intervalul de timp în care toată energia pe care o transmitem în Univers prin gândurile, emoțiile și faptele noastre se ridică la putere. În funcție de intensitatea energiei noastre, pentru unii este puterea a doua, pentru alții a treia, a șaptea sau a enșpea.

Scurt și la obiect: nunta cosmică 2019 are loc de sâmbătă, 6 aprilie, ora 16:07, până duminică noaptea, ora exactă la care Luna părăsește Taurul fiind 00:15 luni, 9 aprilie. 

Se creează un vortex astral, o fereastră larg deschisă către manifestare. Știm că rugăciunile ne sunt oricum ascultate spre binele nostru suprem, numai că e nevoie de timp pentru ca ele să se întrupeze în forma de care fiecare are nevoie. În zilele de nuntă cosmică, în schimb, tot ceea ce emitem pune în mișcare forțe supraomenești. Acolo unde pune omul un deget, Dumnezeu întinde o mână.

Nunta cosmică ne transformă pe toți în magicieni. Fiecare își determină acum calitatea propriei vieți în funcție de starea pe care o are, iar vibrația acestor două zile și jumătate dă tonul la tot ceea ce ni se întâmplă până la următoarea nuntă cosmică din 2020. Rețeta de manifestare este foarte simplă. La bază stă cuvăntul RECUNOȘTINȚĂ! Principala regulă pe care o avem de respectat în zilele de nuntă cosmică este să mulțumim pentru tot ceea ce există în viața noastră și să vedem partea bună a tot ceea ce am trăit până acum.

Următorul pas este ACCEPTAREA a ceea ce trăim acum. Mai departe vine IERTAREA. Și nu e vorba despre a-i ierta doar pe alții, ci în primul rând pe noi. Iertarea presupune renunțarea la autocritică, la judecarea modului în care ne-am comportat în anumite etape din trecut și la convingerea că am fi putut sau am putea face mai mult. Dacă puteam, sigur făceam, dar se pare că nu am putut și nici nu trebuia, altfel nu am fi înțeles despre viață ceea ce înțelegem acum. Căci scopul vieții nu e performanța, ci starea de armonie și echilibru cu sinele, ce provine din înțelepciune. Iar ca să devenim înțelepți am avut și avem nevoie de experiențe în care mai întâi nu știm, pentru ca apoi să învățăm să devenim.

6-8 aprilie sunt zilele din 2019 în care se impune o autoevaluare continuă a gândurilor, stărilor, emoțiilor și reacțiilor noastre. A FI PERMANENT CONȘTIENȚI DE CEEA CE TRĂIM ȘI TRANSMITEM ESTE SECRETUL. Reacțiile nervoase, stresul, nemulțumirile, victimizarea sunt energii pe care, dacă nu le stăpânim, vin înapoi cu viteza luminii ca un bumerang în următorul an de zile.

Să respirăm aer curat, să ne înconjurăm de oameni pozitivi, să ne facem plăceri și bucurii, să dăruim, să avem grijă de noi și de ceilalți, să facem fapte bune, să ne rugăm, să zâmbim, să ne cerem iertare, să renunțăm la încrâncenare, să ieșim din ciclul comparațiilor, să evităm compromisurile. Dacă stăm în orice fel de vibrație de luptă, cu noi sau cu alții, generăm o tensiune care ne va pune piedică prin rezistență, opoziție, rivalități, sabotaj și autosabotaj până în 2020.

Și cel mai important aspect din categoria AȘA NU este cel al convingerilor. Ceea ce judecăm la alții pe nunta cosmică pentru că, nu-i așa, știm noi mai bine și suntem noi mai buni, atragem în viața noastră în următorul an de zile. Sau dacă nu ni se întâmplă nouă facem să se întâmple partenerului, partenerei, copilului, persoanei la care ținem cel mai mult. De asemenea, dacă spunem că ‘mie niciodată nu mi se va întâmpla’, s-ar putea să avem o mare surpriză în următoarele 12 luni.

Se anunță un weekend în care devenim contagioși. Ceea ce gândim, simțim și spunem aterizează în viața noastră în intervalul următorului an de zile. Suntem pe deplin responsabili pentru cum ne creăm realitatea. Căci tot ce suntem se amplifică. Tot ce facem crește. Se repetă, mai precis se multiplică, tot ceea ce transmitem. Mulțumire sau nemulțumire, frustrare sau împăcare, armonie sau conflict.

În funcție de energia în care stăm între 6 și 8 aprilie 2019 punem semințe pentru viitorul apropiat. Cine seamănă vânt, culege furtună, devenind din magician vrăjitor. Celui ce are i se va da, iar celui ce nu are i se va lua și ceea ce are. Cel ce se ia acum în stăpânire capătă harul de a transforma apa în vin. Știa ea ceva Maria Antoaneta când a zis că cine nu are pâine să mănânce cozonac...

Valeriu Pănoiu

https://valeriupanoiu.blogspot.com 

Astro Shop

Cele mai noi articole