Oameni... de obicei
Ne-am obisnuit sa le cerem oamenilor sa fie pre-vizibili. Sa-i putem aseza in cutii, in viata si in mintea noastra. Sa nu ne surprinda, ca sa dormim linistiti. Sa nu faca alegeri noi, diferite de la o zi la alta, ca sa nu ne deranjeze cutiile prin cap si sa fie cumva nevoie sa traim si sa raspundem creativ. Sa nu cumva sa ne trezeasca, sa ne provoace la viata, sa ne miste... Sa nu faca un pas prea mare inainte, dar nici in lateral, ci sa stea in locul spre care ne-am obisnuit sa privim, sa-i gasim mereu acolo unde i-am lasat, exact cum ii stim... Sa nu spuna ca-i doare, daca n-au mai facut-o si inainte. Sa nu fie fericiti, daca pana acum n-au fost. Sa nu se schimbe nimic in ei. Ca sa murim linistiti...
Si daca am invia? Daca ne-am trezi si am trai astfel incat nimeni, vreodata, sa nu ne mai poata aseza intr-o cutie? Daca am arde cutiile si am indrazni sa fim mereu proaspeti, innoiti de zorii fiecarei zile, de fiecare rasarit? Daca am zbura si i-am lasa si pe ceilalti sa zboare, sa fie? Daca nu ne-am mai supara cand cineva se schimba si ne surprinde?
Daca, in loc sa traim gandindu-ne cum sa evitam sa dezamagim, am face exact ceea ce vrem sa facem, ce ne bucura sau ne e util ca experienta? Daca ne-am permite salturi, schimbari de ritm, viteza si alegere? Daca am fi cine vrem sa fim, neintimidati de judecata si dezamagirea celor care (inca) n-au inteles si inca nu-si permit sa zboare?
Si daca n-am mai cauta sa stim cum suntem si cum sunt ceilalti, de obicei? Si daca n-am mai bate in cuie ceea ce stim despre noi/ei, in schimb lasand libera viata si sansa descoperirii a cine putem fi iar si iar?
Din pre-vizibili, am deveni vizibili. Ne-am vedea unii pe altii cu adevarat. Ne-am privi cu curiozitate, nu cu pretentia ca ne stim de tot, cu tot, deja... Scopul ar fi sa descoperim astazi ceva nou, nu sa verificam daca totul a ramas la fel ca ieri. Sa ne crestem unii altora, impreuna, cu aripi bune de zbor nu doar de tinut moale sub noi cand dormim in toate felurile... Cu momente bune de respirat in inima. In permanentul si miraculosul acum. In noi, infiniti... precum intreaga existenta.