Omule, indrazneste!
M-am tot întrebat ce este cu tine, de ce ai mereu în ochi o nelinişte ciudată, de ce eşti atât de nefericit. Problemele le-am intuit de foarte mult timp, ştii bine. Toate sunt exprimate prin drame, iar dramele seamănă între ele. Nu m-au uimit, doar m-au întristat... Însă... disperarea din privirea ta m-a îngrijorat.
Acum însă am înţeles: am înţeles de ce erai speriat, am înţeles de ce eşti mereu abătut, de ce stai mereu cu ochii pe telefon, de ce toţi din jurul tău se plâng de comportamentul tău, de ce tu te plângi mereu de cei din jurul tău. În sfârşit, am priceput!
Ţi-ai alocat o întreagă viaţă minciunii şi fricii. Trăieşti în minciună şi te amăgeşti că ştii tot adevărul!
Ai observat cât de uşor putem fi dezamăgiţi? Cât de uşor uităm să ne iubim şi să ne apreciem, judecându-ne doar după respingerile şi jignirile pe care le primim şi niciodată după aprecierile şi dragostea pe care o inspirăm?!
Să ne gândim la fluturele care era nu demult o omidă disgraţioasă... Cum l-ar privi cei din jur acum, când el este atât de mândru de aripile lui frumoase, dacă în ochii lor s-ar oglindi aşa cum era cu puţin timp în urmă...?! I-ar vedea sufletul, lumina din inimă, sau i-ar vedea doar părul ţepos şi mişcările scârboase încercând încolăcirea pe o frunză găurită?
Cu toţii suntem fluturi şi ascundem o omidă: vrem să fim văzuţi în hainele frumoase de astăzi, purtând masca minunată pe care am confecţionat-o ca să nu lăsăm cumva la vedere vulnerabilul nostru suflet, chinuit de frici, vinovăţie, nefericire. Iar când semenii noştri, însetaţi de orgoliul de a se arăta mai buni sau mai grozavi, ne ridică în faţă o oglindă, noi ne vedem dizgraţioase omizi, deşi ne vom fi transformat demult în magnifici fluturi cu splendide aripi...!
Omule, sunt aproape să îţi dezvălui un mare secret. Şi... vei fi surprins de ceea ce îţi voi spune: Dumnezeu este în tine dintotdeauna: în omida care ai fost şi în fluturele care ai devenit! El este frumos, aşa eşti şi tu. Lasa-te în voia lui, nu ezita! Nu te gândi, aşa cum obişnuieşti tu deseori să analizezi lucrurile la nesfârşit! Încetează să mai respecţi reguli sau să te supui unor convenienţe rigide şi să faci pe plac oamenilor din jurul tău! „Cea mai importantă persoană din viaţa ta eşti tu”, spunea cineva. Mereu te furişezi parcă să nu dai ochii cu viaţa...
Aminteşte-ţi să renaşti, îndrăzneşte să zbori, să fii liber! Eşti un fluture minunat, alungă amintirea omizii din mintea ta!
Îndrăzneşte!
Iuliana Costiuc
*Articol scris si impartasit in tabara "Maestrul Interior" 17-22 noiembrie 2011