ORACOLSCOP 20-26 OCTOMBRIE 2014

Autor: AstroCafe.ro - luni, 20 octombrie 2014, 1133 vizualizari
ORACOLSCOP 20-26 OCTOMBRIE 2014

Mesajele si ghidarea pentru aceasta saptamana vin prin intermediul Cartilor Oracol „Enchanted Map”- Colette Baron-Reid. OracolScopul, creat de Astrocafe, este o etalare saptamanala cu carti oracol, cate o carte pentru fiecare zodie. Ofera ghidare si sprijin pentru toti cei care vin in contact cu aceasta informatie. Etalare si citire intuitiva – Cristina Ciobanu.

Iata mesajele pentru saptamana 20-26 octombrie 2014.

Berbec - Dry Desert

Situatia care te-a tot preocupat in ultimele zile a ajuns acum intr-un punct in care nu mai ai nimic de facut. Chiar daca iti vin idei sau primesti diferite sfaturi, de la cei apropiati, e bine sa astepti, caci ele nu sunt altceva decat iluzii. Ar fi de dorit sa nu te lasi hipnotizat de stralucirea unor eventuale beneficii pe care ai putea sa le obtii si sa ai rabdare, inainte sa te arunci. Ai incredere ca ceva mult mai bun, si mai potrivit contextului in care te afli, este pe cale sa apara. Fii recunoscator pentru aceste semnale de avertizare.


Taur - Spark

Zilele acestea in jurul tau vor fi anumite persoane care, dintr-un motiv sau altul, vor incerca sa-ti tempereze avantul si sa te convinga ca ar fi cazul sa reflectezi mai mult inainte de a face o noua miscare. De dorit ar fi sa nu te lasi influentat de acestea, sa fii atent la ce sentimente, ganduri sau emotii apar si sa-ti temperezi impulsivitatea, caci ea nu iti aduce nimic constructiv acum. Ai rabdare, odihneste-te si regrupeaza-ti fortele. De asemenea, alege sa petreci mai mult timp in natura si sa iti intrebi corpul de ce are nevoie in aceasta perioada.


Gemeni - Ghostlands

Urmeaza o saptamana in care multe din planurile pe care ti le-ai propus par sa se blocheze, dar nu te ingrijora, caci aceasta perioada este potrivita mai degraba pentru introspectie si o analiza mai atenta a dorintelor tale. Pe de alta parte, evita sa te lasi cuprins de nostalgia trecutului si a felului in care unele lucruri erau atunci. Profita de aceasta perioada si pune-ti ordine in ganduri, sentimente, vezi care vise sunt cu adevarat importante pentru inima ta si astepta linistit semnalul care iti indica e momentul potrivit sa pornesti la drum.


Rac – Come Together

Zilele acestea experimentezi diferite intelesuri si manifestari ale cuvantului “iubire”, si pentru fiecare dintre acestea este o alta persoana implicata. Fie ca este vorba despre iubirea romantica, cea familiala sau cea neconditionata, toate aceste forme iti arata ca ea inseamna sa te onorezi pe tine si pe celalalt, sa ai incredere, sa iti permiti tie si celuilalt sa se exprime liber, sa fii vulnerabil si recunoscator. Si cum ar fi daca la toate acestea ai adauga grija, crestere, bunatate si lipsa oricarei judecati? Este asta ce iti doresti pentru tine, si ceilalti?


Leu - Follow the Leader

O suita de evenimente te impinge cu “delicatete” sa te trezesti sa sa treci din nou la carma vietii tale. Fie ca este vorba despre o relatie sau un parteneriat, e momentul sa-ti faci vocea auzita, sa iti exprimi cu claritate si curaj punctul de vedere, fara a-l judeca pe celalalt. Afirma cu putere ce iti place si mai ales ceea ce simti cu adevarat, caci a-l lasa pe celalalt sa rezolve si sa ghiceasca care e problema pe care o vezi tu in aceasta situatie, nu este o abordare cu sorti de izbanda. Fa acele alegeri care sunt o contributie reala pentru viata si cariera ta.


Fecioara - Unexpected Visitors

Vesti neasteptate ajung la tine, iar ceea ce le poate face neplacute este doar rezistenta ta in a le accepta exact asa cum sunt. Nu e nimic bun si nimic rau in ceea ce auzi, asa ca incearca sa ramai detasat si sa ai rabdare ca darul sa-ti fie dezvaluit. De multe ori lucrurile nu se intampla asa cum iti doresti, doar pentru ca ceva mult mai bun sa apara in viata ta. Adapteaza-te la schimbare in conditiile date, acceptand tot ce exista in momentul prezent, iar un nou drum, care te va implini, iti va fi relevat in curand. Lasa-te surprins.


Balanta – Making a Choice

Chiar daca nu-ti este confortabil sa te confrunti cu rezultatele alegerilor tale din ultima perioada, aminteste-ti ca o poti lua oricand pe un alt drum, iar marea ta putere sta in a-ti asuma consecintele a ceea ce alegi. Priveste cu onestitate la ce se afla in spatele optiunilor tale si observa daca e necesar sa le schimbi sau sa le transformi, tinand cont de dorintele inimii tale. Pe de alta parte, acorda o mai mare atentie corpului tau avand in vedere sa-l onorezi si sa-l ingrijesti, fiind constient de ce are nevoie acum – hrana, miscare, odihna.


Scorpion – Sad Embrance

Pare ca “pierderea” devine tema zilei, iar acum este timpul sa dai drumul unui vis pe care il ai de foarte mult timp. Lasa deoparte tristetea, frustrarea si gandeste-te ca tot ce se intampla este pentru binele tau cel mai inalt. Un alt vis, mai bun, se va materializa in viata ta, atunci cand vei accepta acesta pierdere. Chiar si relatiile construite pe baza greselilor sunt menite sa ia sfarsit acum. Sentimentul de dezamagire, lacrimile, si toate starile prin care treci sunt menite sa te faca cresti si sa treci la un alt nivel de constientizare. Doar lasa-le sa fie.


Sagetator – Storm Fields

In jurul tau e o dezordine cauzata de unele lucruri pe care nu le-ai dus la bun sfarsit, iar acum a sosit momentul in care toata energia inabusita, blocata, e necesar a fi eliberata. E foarte posibil ca radacinile situatiei in care te afli sa fie foarte adanc inradacinate in constiinta ta, iar acum sa fii provocat sau testat in ceea ce priveste modul in care ai evoluat. Ai incredere in tine si elibereaza-te de toate conditionarile si cutumele transmise de generatiile anterioare si asuma-ti puterea. Acorda o mai mare atentie semnelor si mesajelor pe care le primesti.


Capricon – Stuck in the Mud

Ceea ce percepi a fi un blocaj in viata ta, poate fi doar cauza incapatanarii tale de a obtine cu orice pret ceea ce vrei acum. Admite ca unele din actiunile intreprinse intr-o directie s-au dovedit a nu fi cele mai inspirate, si fa o alegere. A sta blocat intr-o situatie nu duce nicaieri, asa ca ia-ti timp si observa detasat punctul in care te afli, curata-te de noroiul in care ai stat si mergi mai departe. Priveste cu iubire toate greselile, neintelegerile si persoanele din trecut, inclusiv pe tine, iarta, da drumul maniei, suferintei si centreaza-te pe dorintele inimii.


Varsator – Strength

Chiar si in situatiile ce pot parea fara solutie, tu te descurci cu usurinta, iar aceasta carte iti indica faptul ca ai parcurs o etapa in care multe dintre abilitati ti-au fost “testate”. Indiferent de ceea ce se intampla, devii din ce in ce mai capabil sa valorifici energiile creative care sunt la dispozitia ta si sa iti pui in practica ideile. Pe de alta parte, foloseste-ti intentia pentru a purifica energia din casa, birou sau masina, sau pentru a transforma si vindeca orice situatie care te preocupa. Lasa-te inspirat si vei stii exact ce ai de facut.


Pesti – Spirit of Place

Te preocupa un conflict, care tot nu-ti da pace? Raspunsul este sa slabesti din stransoare nevoia ta de a controla acesta situatie, oricare ar fi ea, si sa te relaxezi. Odata ce vei gasi adevarul ascuns in intrebarea ta, si ii vei spune pe nume, vei descoperi si raspunsul pe care l-ai tot cautat. Puterea ta este autenticitatea si acum este momentul sa-ti faci cunoscute adevaratele sentimente si credinte. Asumarea a ceea ce esti, in fata ta si a celorlalti, face ca relatiile tale sa devina mai profunde, caci vei stii ca esti iubit pentru ceea ce esti in realitate.

Cristina Ciobanu


Astro Shop

Cele mai noi articole