P O V E S T E A . D E S P R E . F E R I C I R E
A existat cândva un copil care a înțeles că in lumea asta oamenii nu își dau voie la fericire și că ea depinde doar de ceilalți din jur, așa că s-a ambiționat el să preia responsabilitatea fericirii celorlalți. “Să-i facem fericiți!” și-a zis. Și astfel, cu acest angajament luat și fără să-l oblige cineva, căuta prin diverse căi să mențină o pace exterioară și să-i bucure pe toți cei din jurul său. Și a făcut asta ani de zile, a dus-o chiar la rang de profesionalism. Ajuns adult…a obosit!
Magia aceea de a-i face fericiți pe ceilalți a devenit o povară. Se băga în lupte cu realitatea atât de puternice, încât ieșea întotdeauna șifonat și obosit. A ajuns chiar să creadă că din cauza lui fericirea nu exista în ceilalti si mult timp și-a pus diverse întrebări, în același timp căuta să-și perfecționeze tehnica de a-i face fericiți pe ceilalți. Organizarea era din ce în ce mai calculată și precisă, la minut și secundă, nimic nu lipsea și dădea TOT din el. Se dădea, fără să realizeze, chiar pe el…Se abandona întru totul în speranța că ceva se va schimba în exterior. Că ei se vor schimba…
Rezultatele? Mitul lui Sisif.
Și a început iar cu întrebările interioare…și tot căuta…până când a început să se îndoiască de anumite aspecte ale vieții. După niște răspunsuri interioare, a început să pună întrebările în exterior și să-i observe pe ceilalți. Mare i-a fost mirarea când a descoperit că oamenii aveau alte răspunsuri față de răspunsurile pe care le credea el.
“Aolew păi și?” și-a zis el…”Am crezut toată viața că fericirea celorlalți e la mine și ea depinde de mine? Și acum? Ce fac? Pot să iau fericirea aceea pe care o cultivam atent pentru ceilalți și o îndrept către mine? Doar pentru mine? Și ei să facă ceea ce aleg?”
După niște momente de neliniște, frământări și câteva lacrimi…
“STAI…că acum m-am prins…așa sunt și ei liberi. Deci eu forțam și controlam oamenii să fie fericiți, ca să fiu eu fericit?…”
Îmi cer iertare către toți cei pe care i-am facut astfel responsabili de fericirea mea! Am fost orb și nu am văzut ce povară vă pun pe umeri!
Mulțumesc și vă iubesc!
Alexandru Ionuț Bătinaș