Permanent putem alege între iertare și suferință

Iertarea este un proces de transformare care începe în momentul în care ne întoarcem la cine suntem cu adevărat, în inimă, în iubire. Putem alege calea iubirii sau pe cea a fricii. Putem alege iertarea sau suferința. Facem această alegere permanent în viața noastră. Iertarea este posibilă numai atunci când alegem calea iubirii, când suntem dispuși să renunțăm la a căuta fericirea în exterior și la amăgirea că “dacă lucrurile ar fi stat altfel” sau dacă “circumstanțele ar fi altele” am fi fericiți.

Iertarea este posibilă când alegem noi să fie posibilă. Când realizam că cei pe care-i pedepsim, prin neiertare, suntem noi înșine. Căci atunci când decidem (da, e o decizie) să nu iertăm, alegem să purtăm în noi suferința. Cu fiecare neiertare, sporim suferința și ne îndepărtam de natura noastră.

Putem alege iubirea, în această viață, de noi depinde. Iertarea este posibilă doar când știm că suntem iubire și alegem să ne trăim viața dintr-un spațiu al compasiunii și puterii interioare.

Nu e ușor, însă, când trăiești într-o lume a condițiilor, judecăților, fricii și ego-ului. Nu e ușor, dar este posibil, și poate deveni ușor prin practică.

Iertarea se practică. Zi de zi. Mereu putem alege să iertăm ceva, nouă înșine sau celorlati. Iertăm pentru noi, o facem pentru desăvârșirea experienței noastre umane și atingerea adevărului interior. Chiar și când îi iertăm pe alții, tot pentru noi o facem, căci procesul nostru de transformare este doar al nostru. Fiecare are propriul proces de transformare, la care contribuie toți oamenii care trec prin viața sa. Iertarea eliberează, deschide inima, face posibil că viața să fie trăită în iubire și miracole.

Oriunde există neiertare, iubirea este absentă. Când nu iertăm pe cineva, la indicațiile “prețioase” ale ego-ului care vrea să pedepsească, de fapt ne lipsim de iubirea celui pe care nu-l iertăm și îl lipsim pe acesta de iubirea noastră. Acesta este modul prin care ne-am refuzat iubirea în mod constant. Și am lăsat tot mai mult loc fricii care ne paralizează deseori în viață, exact când simțim cu mai multă putere să facem o schimbare, să alegem ce ne inspiră cu adevărat, să trăim din plin, să ne bucurăm.

Frica și neiertarea îngheață. Iubirea și Iertarea dezgheață inimile și lasă loc miracolelor în viață noastră.
Mintea este cea care nu iartă, cea care se străduiește să controleze totul. E foarte greu să ierți când asculți vocea egoului și e foarte ușor când asculți vocea inimii.
Egoul se străduiește să arate cât de grozav este, cât de superior și diferit de ceilalți.

În realitate, cu fiecare decizie de a nu ierta el demonstrează cât de frică îi este, cât de tare se teme să nu renunți la el.

Când treci în revistă câteva nume ale oamenilor pe care încă nu i-ai iertat, în care te incluzi și pe tine, poți auzi în mintea ta:
-    Nu merită să-l ierți, te va crede slab
-    Pedepsește-l, lipsește-l de iubirea ta
-    Dacă-l ierți, nu se va învăța minte și vă repeta greșeala
-    Iertând această persoană, e ca și când i-ai da dreptate
-    Cum a putut să-ți facă așa ceva? Trebuie să-I dai o lecție!
-    Dacă nu ierți, dacă pedepsești, te vei simți mai bine, îi vei fi superior, va ști cine e cel mai tare
-    Nu vei obține controlul asupra acestei persoane dacă o ierți
-    Dacă ierți această persoană, înseamnă că nu te iubești și nu te respecți suficient
-    Să-și ceară el/ea iertare mai întăi, pentru că e evident că greșeala îi aparține. Nici chiar atunci nu ierta pe deplin, ca să nu creadă că te poate manipula
-    Daca ierți această faptă, înseamnă că ești la fel ca cel care a comis-o.

Spuneam că iertarea este posibilă în iubire, iar neiertarea are la bază frica. De ce ne e frică? Rareori ne uităm dincolo de decizia de a nu ierta, care este automată.

Rareori ne întrebăm “de ce” nu iertăm, câtă vreme inima ne spune să o facem. Știți că în momentele în care ne supărăm pe cineva, impulsul interior este acela de a trece peste, de a da drumul, de a lăsa loc iubirii acolo. Cu toate acestea, mintea decide să nu iertați și cum ați fost învățați să ascultați de ea, preferați să suferiți decât să iertați.

Dizolvarea obstacolelor din calea iertării

- E nevoie să ne raportăm diferit la oameni și la noi înșine. E necesar să ne schimbăm convingerile,  să începem să vedem în fiecare om scânteia divină și să avem încredere în procesul lor de transformare. Să avem încredere și în procesul nostru și în faptul că totul ne-a fost și ne este util.

- Să renunțăm la rolul de victimă. Oamenii fac ce fac. Nu NE FAC. Noi ne întâlnim exact cu acei oameni cu care ne întâlnim, pentru că avem nevoie să experimentăm tot felul de lucruri. Dacă suntem deficitari la capitolul iertare, probabil că în continuare vom avea parte de experiențe în care vom trăi sentimentul că cineva ne face ceva, are ceva cu noi, dorește să ne rănească. Însă în loc să întărim sistemele de apărare, mai bine ne abandonăm, ne topim în iubire, ne lăsăm în voia vulnerabilității, având încredere în toate experiențele și în procesul nostru. Oamenii nu ne fac nouă ceva, așa cum noi nu le facem lor ceva. Noi facem ce facem, iar ei fac ce fac. Dacă ne lăsam răniți de alegerile oamenilor, este pentru că luăm personal totul și ne așteptăm să fim neiubiti. Căci totul se reduce la iubire în cele din urmă. Nu ne-am simți ofensați niciodată dacă am ști că suntem în siguranță, că ne este suficientă iubirea din inima noastră și iubirea lui Dumnezeu. Dacă am avea încredere în alegerile noastre și ale altora și le-am accepta așa cum sunt ele.

- Să renunțăm la dorința de a ne putea schimba trecutul. Adevărul este că nu putem schimba experiențele. Dar putem schimba percepția asupra lor. Putem schimba poveștile. Pentru că poveștile noastre ne fac rău. Iar poveștile au la baza propria vinovăție, rușine, neiubire.

- Să practicăm iertarea zi de zi, să stam în iubire. Să ne întrebăm, când facem alegeri sau suntem în mijlocul unor experiențe provocatoare: Unde e iubirea în toate astea?

- Să fim conștienți că în noi există puterea de a ierta nelimitat și de a iubi orice există. Și că putem dizolva orice frică sau durere în iubire.

Ori de câte ori ne suparăm și tindem să alunecam în programele mentale ale neiertarii și pedepsirii, să ascultăm vocea inimii care ne îndeamnă să zâmbim, să îmbrățișam, să iertăm și să iubim chiar în acel moment. Căci transformarea reală și deschiderea inimii sunt posibile doar în momentul în care lăsam să fie, nu ne mai opunem, nu mai analizăm, ci așteptam, tăcuți și răbdători, să primim binecuvântarea oricărei experiențe.

Să ne amintim mereu că Dumnezeu este iubirea în care iertăm!

Nicoleta Svârlefus 

----- 
🌐 Facebook 🌐 Instagram