Povestea Compasiunii
A fost odata, demult, o insula unde traiau toate Insusirile Umane. Asta era mult inainte ca ele sa salasluiasca in oameni si mult inainte ca noi sa le clasificam drept bune sau rele. Ele existau pur si simplu, fiecare cu propriile caracteristici. Intr-adevar, fiecare era la fel de unica individual cum sunt si oamenii. Poate ca de aceea s-au adunat in cele din urma.
Pe insula traiau Optimismul, Pesimismul, Cunoasterea, Prosperitatea, Vanitatea si Compasiunea. Bineinteles ca traiau acolo si altele. Intr-o zi s-a anuntat ca insula se scufunda. Panica a izbucnit cand Insusirile au auzit vestea. Alergau care-incotro, ca niste furnici carora le-a fost distrus musuroiul. Dupa un timp Insusirile au inceput sa se linisteasca si sa planifice anumite actiuni pozitive. Traind pe o insula, cele mai multe dintre ele aveau barci, asa ca toate si-au pus la punct si si-au organizat plecarea.
Compasiunea nu era pregatita. Nu avea barca ei personala. Probabil ca o imprumutase sau o daduse cuiva in anii trecuti. Isi amana plecarea pana in ultimul moment posibil, ca sa le ajute pe celelalte sa fie gata. Compasiunea se hotara sa ceara ajutor.
Prosperitatea tocmai desfacea parama de la cheiul din fata conacului sau. Barca ei era mare, echipata cu cele mai moderne tehnologii si mijloace de navigatie. A calatori cu ea ar fi fost un voiaj confortabil.
- Prosperitate, striga Compasiunea, pot sa vin cu tine?
- In niciun caz, raspunse Prosperitatea. Barca mea e plina. Am petrecut zile intregi sa inghesui in ea tot aurul si argintul meu. Abia a mai fost loc pentru mobila antica sau colectia de arta. Nu am loc pentru tine.
Compasiunea decise sa o intrebe pe Vanitate, care trecea intr-un vas complicat si frumos.
- Vanitate, ma ajuti, te rog?
- Imi pare rau, spuse Vanitatea, nu te pot ajuta. Te-ai uitat la tine? Esti uda si murdara. Imagineaza-ti ce mizerie ai face pe puntile mele curate.
Compasiunea vazu Pesimismul luptandu-se sa-si impinga barca in apa. Puse mainile pe pupa, ca sa ajute, impingand in timp ce el tragea. Pesimismul se lamenta la nesfarsit. Barca era prea grea, nisipul era prea moale, iar apa era prea rece. Nu li s-a dat avertismentul cu suficient timp inainte, iar insula nu ar trebui sa se scufunde. De ce i se intamplau intotdeauna toate lui?
S-ar putea sa nu fi fost cel mai dorit companion, dar situatia Compasiunii devenea disperata.
- Pesimism, ma lasi sa vin cu tine?
- O, compasiune, esti asa de buna sa navighezi cu mine. Grija ta altruista ma face sa ma simt si mai vinovat si nefericit. Imagineaza-ti daca un val ne-ar scufunda si tu te-ai ineca. Cum crezi ca m-as simti? Nu, nu pot sa te iau.
Optimismul era una din ultimele barci care pleca in larg. Nu crezuse toata aceasta nebunie si disperare cu insula care se scufunda. Cineva cu siguranta va gasi o solutie inainte sa se scufunde. Compasiunea il striga, dar Optimismul era prea ocupat sa se uite inainte si sa se gandeasca la urmatoarea destinatie pentru a auzi. Compasiunea striga din nou, dar pentru Optimism nu exista sa priveasca inapoi. Lasase trecutul in urma si naviga spre viitor.
Chiar cand Compasiunea incepuse sa dispere, auzi o voce:
- Vino, te iau eu.
Compasiunea se simtea atat de obosita si vlaguita, incat se prabusi in barca si adormi aproape instantaneu. Dormi tot drumul, pana cand comandantul vasului anunta ca au ajuns la uscat si ca putea sa debarce. Era atat de recunoscatoare si incantata la culme ca i se oferise o calatorie ferita de pericole, incat ii mulutmi cu caldura si sari pe tarm. II facu semn de ramas-bun in vreme ce el naviga pe drumul sau. Abia atunci isi dadu seama ca uitase sa-l intrebe numele sau.
Intalnindu-se cu Cunoasterea pe tarm, intreba:
- Cine a fost cel care m-a ajutat?
- A fost timpul, raspunse Cunoasterea.
- Timpul? intreba Compasiunea. De ce m-ar fi ajutat timpul cand nimeni nu a facut-o?
Cunoasterea zambi si raspunse:
- Pentru ca numai Timpul este capabil sa inteleaga cat de mare este Compasiunea.
Bibliografie: 101 povesti vindecatoare pentru adulti - George W. Burns, Ed. Trei
Sursa imagine: www.wallpaperbuzz.com