Povestea lunii Aprilie: Fiecare ființă își are propria constelație, încrustată în inimă

A fost odată o fetiță cu ochi mari, luminoși și plini de culoarea adevărului, care s-a născut cu darul de a privi direct cu inima în miezul tuturor lucrurilor. În ochii săi se ascundeau tainele Universului, iar sufletul ei vibra a armonie. Era o floare rară, născută să înțeleagă tristețea ascunsă chiar și într-un zâmbet forțat sau bucuria sinceră din spatele lacrimilor. Era dispusă să se lase purtată de acea magie oriunde ar fi dus-o drumul vieții, pentru că, în definitiv, totul era posibil atâta timp cât iubea și simțea cu adevărat.

De fiecare dată când ieșea afară, despărțea frunzele copacilor cu degetele, auzea în foşnetul lor cum natura îi cântă în surdină melodia ei preferată. Pădurile îi șopteau povești vechi despre misterele vieții, iar râurile îi spălau neîncetat ochii, păstrând lumina inimii curată. Pe măsură ce creștea, lumea i se dezvăluia ca o tapiserie de emoții, în care fiecare om strălucea cu o lumină unică.

Când a ajuns la vârsta adolescenței şi a plecat să exploreze lumea şi-a dorit mult să învețe despre oameni, despre trăiri, despre frumusețea și durerea existenței. Însă, în călătoria ei a descoperit că darul nu era doar un privilegiu, ci și o povară. Pentru că simțea toată suferința și durerea celor din jurul ei, iar uneori îi era greu să gestioneze atâta emoție. 

Dar nu s-a lăsat descurajată, ci a ales să folosească puterea ei specială pentru a ajuta oamenii și a le aduce alinare în momentele grele. Și pentru că a cerut ghidare despre cum să facă acest lucru, fetița a fost chemată de maeștrii acestei lumi în adâncul pădurii, într-un loc secret. Acolo, sub lumina strălucitoare a stelelor, a fost întâmpinată de o stranie prezență, care i-a arătat în mijlocul unei constelații aproape dispărute, tabloul viu al unei lupte încrâncenate între Lumina cea sfântă și înfiorătorul Întuneric. A înțeles repede, în acea noapte, că aceeași luptă se regăsea în fiecare ființă, iar în inima ei, a simțit durerea și disperarea tuturor ființelor din Cosmos. Dar pe măsură ce a acceptat prezența acestei lupte, puterea ei a crescut într-un mod negândit. Și în timp ce alerga spre casă, pe cărări luminate de stele aprinse, fetița a înțeles din ce în ce mai bine că se născuse cu o inimă atât de mare, încât putea lumina întregul Univers cu iubirea ei neînfricată. 

Înainte să părăsească cerul, cu inimă plină de compasiune și curaj, fetița a jurat credință astrelor, și-a unit puterile cu ele și s-a întors cu promisiunea că nu va abandona niciodată lupta. În urma ei a rămas pe cer o luminoasă constelație, a cărei strălucire se împrăștie și azi ca o rază de speranță în întunericul infinit. Iar constelația care o reprezintă pe fetiță a devenit un simbol al speranței și al echilibrului, al puterii și al curajului.

Într-o zi, s-a întâlnit cu stră-stră-stră-bunica mea, pe care a făcut-o să promită că va duce mai departe în lume, povestea ei, alături de un mare secret. Secretul este că, în miliardele de galaxii, fiecare ființă își are propria constelație. Şi fiecare constelație, unică, este încrustată în inimă. Pentru a o găsi, nu trebuie decât să iubim copilul care am fost odată, să ne întoarcem din când în când la el şi să-l rugăm cu multă blândeţe să ne-o arate...

Autor: Roxana Alexe  
🌐 Facebook 🌐 Instagram