Povestea lunii August: Unitatea dintre putere și înțelepciune poate crea o lume mai bună
Se apropie sfârșitul verii, dar încă e vreme de vacanță și călătorie. Așa că azi, ce poate fi mai răcoritor decât o poveste spusă pe vârful muntelui, unde soarele îmbrățișază cerul și unde, pe vremuri, locuia Leoaica, fiica Soarelui, care veghea asupra savanei. Era protectoarea animalelor și a pământului roditor.
Dincolo de nori, unde vântul cânta cerului balade la fel de frumoase nestematele pământului, trăia Vulturul, fiul Lunii. El domnea peste ceruri, și era păzitorul secretelor măreței Lunii și al viselor însele, copiii cei mai adorați ai nopții.
Într-o noapte furtunoasă, o tornadă a sfâșiat cerul, aruncând fulgere ca niște săbii sclipitoare. Vulturul, lovit de un trăznet, s-a prăbușit spre pământ. Leoaica, cu reflexe de fulger, a zburat coborând muntele și l-a prins pe spinarea ei puternică chiar înainte de a lovi pământul.
După furtună, Soarele a răsărit peste un tablou neobișnuit: Regina Pământului purtându-l în spate pe Regele Cerului, rănit și vulnerabil. Scena era de o frumusețe uimitoare, o fuziune a puterii solare cu misterul lunar, putere și vulnerabilitate la un loc, pământean și ceresc, forțe complementare a căror unitate slăveau puterea contrariilor reunite.
În următoarele zile Leoaica l-a adus pe Vultur în inima savanei, unde l-a vegheat zi și noapte cu o delicatețe neașteptată, vindecându-l. I-a împărtășit secretele ierburilor tămăduitoare și pe cele ale apelor, iar Vulturul, la rândul său, în semn de mulțumire, îi împărtășea secretele constelațiilor ascunse, ale stelelor nedescoperite încă de ochiul vietăților pământene și cele ale viselor profetice.
Zi de zi, forța Leoaicei se împletea cu înțelepciunea Vulturului, creând o armonie necunoscută de vreo vietate până atunci. Noaptea, Vulturul o purta pe Leoaică arătându-i splendoarea lumii de sus. Împreună, erau simfonia cerului și pământului, un dans al puterii și grației, care însă, indiferent cât de frumos strălucea din exterior, nu a fost lipsit de greutăți. Pe pământ, se luptau cu hiene viclene, iar pe cer, cu furtuni care zguduiau însăși cerul. Dar forța unității lor era de neînvins. Leoaica își folosea agilitatea și puterea pentru a-i proteja pe cei slabi, iar Vulturul îi apăra de sus, cu ghearele sale ascuțite și privirea sa ageră.
Leoaica Soarelui și Vulturul Lunii au devenit un simbol al echilibrului perfect, iar povestea lor a inspirat toate creaturile, arătându-le că unitatea dintre putere și înțelepciune, dintre pământ și cer, dintre yin și yang poate crea o lume mai complexă, mai bună, mai puternică.
Legendele spun că și astăzi, când Luna plină își varsă lumina asupra savanei, se poate vedea silueta Leoaicei Soarelui alergând alături de Vulturul Lunii, un dans etern al sufletelor pereche, ce pot veni din cele mai neașteptate locuri și care are au găsit unitate în diferențe prin dragoste, dăruire și susținere.
Autor: Roxana Alexe