Povestea lunii Februarie: FURIA și CLARITATEA sunt oglinda umanității noastre

Astăzi mai întoarcem o filă din Ierbarul Emoțiilor, cu o poveste tare, tare, tare focoasă intitulată "Flăcările din Oglindă". Și de focoasă ce este, nici introducere nu așteaptă să-i fac...

Așadar voi purcede cu foc și căldură, dar nu voi lăsa emoția să-mi întunece claritatea.

Pe tărâmul emoțiilor, fiecare sentiment avea propria sa formă și propriul său loc. Într-un colț izolat, trăia Furia, o creatură de foc ce ardea intens. Avea o energie neobosită, iar flăcările sale puteau distruge orice îi ieșea în cale. Deși era deseori privită cu frică, Furia știa că avea un scop: să aprindă adevărul și să dezvăluie ceea ce era ascuns. 
- De ce sunt mereu judecată? se întreba Furia, privind spre oglinda ce separa tărâmurile. Ceilalți mă evită, dar nu înțeleg că eu le ofer curajul să confrunte nedreptatea.

De cealaltă parte a oglinzii, trăia o altă ființă – Claritatea. Ea era limpede ca apa și avea o lumină blândă care alina orice suflet. Claritatea și Furia nu se întâlniseră niciodată, dar își simțeau prezența. 

Claritatea era adesea căutată de cei care voiau liniște, dar și ea purta o povară. 
- Sunt doar un ecou al emoțiilor, își șoptea sieși Claritatea. Cei care vin la mine uită că adevărata mea putere vine după ce focul Furiei s-a stins.

Într-o zi, Oglinda a început să vibreze, semn că o criză amenința să destabilizeze tărâmul. Un copil al oamenilor, numit Elias, era cuprins de o furie copleșitoare. Fusese trădat de prieteni și simțea că flăcările îi ard sufletul. Furia și Claritatea simțiră chemarea și, pentru prima dată, Oglinda le-a permis să se întâlnească. Iar când Oglinda și-a dat vălul la o parte și cele două emoții s-au privit, o lumină intensă a umplut spațiul dintre ele. 
- Tu ești opusul meu? a întrebat Furia, flăcările dansând mai încet. 
- Nu, a răspuns Claritatea, zâmbind. Sunt completarea ta. Eu dau sens lucrurilor pe care le dezvălui tu.

Împreună, au pășit spre Elias. Furia s-a apropiat prima și a vorbit: 
- Elias, lasă-mă să ard nedreptatea pe care o simți. Strigă, lovește perna, descarcă-te. Dar ai grijă să nu-i rănești pe cei din jur, căci flăcările mele pot fi periculoase. 
Elias a ascultat. A urlat, a plâns, iar Furia a devenit o flacără mică, liniștită. Apoi, Claritatea s-a apropiat și ea. 
- Acum privește ceea ce a rămas, a spus ea cu blândețe. Între ruinele furiei tale se află adevărul: te doare pentru că îți pasă. Această trădare nu te definește, dar te învață.

Pentru prima dată, Elias a văzut ambele fețe ale emoției sale. Și-a înțeles durerea, dar și lecția. A înțeles că Furia îi era o aliată, iar Claritatea – ghidul care îl ajuta să găsească sensul în tumult.

Când criza a trecut, Furia și Claritatea s-au întors la tărâmul lor, dar de acum aveau o legătură. 
- Suntem mai puternice împreună, a spus Furia. 
- Întotdeauna am fost, a răspuns Claritatea. Tot ce trebuia să știm era că oamenii au nevoie să ne accepte pe amândouă.

Furia este o emoție naturală și necesară care ne ajută să reacționăm la nedreptăți sau să ne apărăm valorile. Dar, ca să nu devină distructivă, trebuie echilibrată de Claritate, care ne ajută să înțelegem cauzele și să găsim soluții. 

În Ierbarul Emoțiilor, fiecare floare are locul ei. Furia este ca un crin de foc – intens, arzător, dar purificator în esența sa. Claritatea este ca o orhidee albă – delicată, grațioasă și revelatoare. Împreună, ele sunt o oglindă a umanității noastre, iar rândurile de mai sus sper că ne vom ajuta să înțelegem că fiecare flacără și fiecare reflexie sunt doar părți ale aceluiași întreg.

Roxana Alexe