Povestea lunii Iunie: Noi suntem pictori ai destinului și dirijori ai propriei simfonii

Ai chef de o poveste? Te-ai așezat comod? O limonadă? O ceașcă de ceai sau o cafea? Minunat! Pentru că ți-am pregătit o poveste pe cât de magică, pe atât de adevărată...

Este vorba despre Ana, cu ”A” de la ”alegere”, un suflet ce trăia nu mai contează când și nu contează unde și nici măcar cu cine, ci doar că viețuia sub propriile stele...

Ana, asemenea unui sculptor cu lutul său, visa să creeze o capodoperă a vieții. Când însă se apuca să lucreze, mâinile îi tremurau și vedea doar stâncile zimțate ale îndoielii și fricii. Și atunci împietrea. Și zilele treceau și ea rămânea înghețată în îndoială, incertitudine și neclaritate, iar lumea ei devenea cu fiecare zi o pânză mohorâtă și murdară, fără note, fără sunete, fără emoții. O oglindă tulbure ca o fântână uitată.

Într-o zi, o ființă luminoasă, cu ochii adânci ca o galaxie și vocea vibrantă a frunzelor abia înverzite, a apărut de nicăieri în fața Anei. „Copilă?”, a grăit ființa, „viața este o simfonie vie pe care o compui. Fiecare alegere, o notă pe care o adăugi pe portativ. Fiecare alegere, o nuanță pe pânză... În zilele în care pânza nu primește picături de culoare, iar portativul nu se scaldă-n sunet, simfonia moare! Că îți va fi un violoncel melancolic, care răsună cu regret, sau un flaut vesel, care dansează cu fiecare posibilitate aleasă, vei vedea apoi. Întâi hrănește pânza să nu moară...”

Ana, trezită ca dintr-o vrajă, a înțeles pe loc că poate să vadă lumea din nou. Fiecare interacțiune, o frază melodică. Fiecare decizie, o bătaie ritmică. Frica, o notă discordantă, ce putea zdrobi armonia, dar chiar și așa avea rolul ei. Compasiunea, o melodie liniștitoare, care cu acordurile ei putea țese o tapiserie a păcii.

„Poți alege să pictezi umbrele tristeții și ale fricii, sau poți alege să pictezi cu lumina bucuriei și a iubirii. Alegerea este a ta”, mai spuse ființa cu ochii adânci ca o galaxie și dispăru ca prin vis.

Trezită ca dintr-un îngheț, Ana a început să-și picteze simfonia. Un zâmbet oferit unui străin, o tușă de bunătate. O mână de ajutor unui suflet aflat la greutate, un crescendo de empatie. O alegere mică azi, o alta mai mare mâine! Apoi două alegeri imediat. Una bună, alta rea. Încet, simfonia s-a schimbat. Râsul, odinioară o melodie uitată, a revenit. Iertarea, un instrument adormit de mult, s-a trezit cu un zumzet blând. Iubirea, clocot de sunete împletite în curcubeie vii între cer și pământ. Și lumea răspuns pe măsură. Pânza odinioară tulbure a înflorit cu cele mai vii culori – smaraldul încrederii, safirul acceptării, strălucirea aurie a vieții. Ana a înțeles. Viața nu era despre sculptarea unei forme perfecte, despre simfonia ideală, despre imaginea completă și integrală, ci despre alegerea notelor potrivite, a celor care rezonau cu spiritul ei.

Noi suntem pictori ai destinului și dirijori ai propriei simfonii. Fiecare alegere, o notă pe care o orchestrăm. Putem alege note de curaj, de compasiune, de bucurie și vom picta o simfonie a vieții, plină de frumusețe și armonie. Însă secretul este însăși alegerea! Puterea alegerilor noastre este enormă. Fiecare alegere, mică sau mare, ne colorează viața și ne modelează destinul, asemenea unui sculptor cu lutul său. 

Și cu cât alegem mai cu grijă culorile cu care pictăm tabloul vieții, cu cât ne aplecăm mai mult asupra notelor de armonie între lumină și umbră, iubire și frică, bucurie și tristețe, cu atât mai mult avem certitudinea că vom trăi capodopera propriului nostru destin: acela de a fi vii!

Eu am ales azi să te inspir cu această poveste pe care să o ai la îndemână în călătoria lunii Iunie. 

Autor: Roxana Alexe 
https://www.nicoletasvarlefus.ro/programe      
🌐 Facebook 🌐 Instagram