Povestea lunii Martie: Numai sub stăpânirea TIMPULUI putem înțelege SCHIMBAREA

A fost odată un timp fără de sfârșit și fără de început, în care totul era amestecat în haos și dezordine. În care ziua nu se deosebea de noapte, Soarele și Luna străluceau împreună pe cer, fulgii de zăpadă se scăldau sub razele soarelui, căci iarna era cea mai bună prietenă a verii, iar în lumea ființelor, mieii stăteau la povești cu lupii, oamenii cu zeii, în timp ce umbrele se hilizeau cu strălucirea și toate, dar absolut toate zilele semănau între ele și apoi se asemănau cu nopțile, precum picăturile de apă....

Și totul era nici bine, nici rău, nici mult nici puțin, nici vesel nici trist, nici greu dar nici ușor, nici drept, nici strâmb, doar liniar, simetric, comod și într-un fel, extrem de monoton. De la atâta nici...nici, te dureau urechile și te ardeau ochii în cap, câteodată.

Dar, într-o zi, în mijlocul acestui haos, s-a născut un copilaș diferit, pe care părinții l-au numit - Timpul. Și deși era mic și fragil, venise pe lume cu un dar important pentru semenii săi. Poate cel mai cel... Și încă din primele ore de viață copilul știa că avea putere și influență asupra tuturor lucrurilor. Și mai știa ceva! Că avea să stăpânească lumea, numai că acest lucru era mai greu de îndeplinit, căci între zei și oameni nu erau diferențe, așa cum nici între zi și noapte nu era deosebire. 

Și Timpul fiind un copil foarte destoinic de mic, a pus la cale un plan prin care să stăpânească lumea cu desăvârșire, mai presus de zei și alți oameni, de la haos la ordine, de la început la sfârșit. Întâi le-a spus părinților săi să anunțe în stânga și în drepta că are cel mai prețios dar pentru omenire. Apoi părinții au spus rudelor și rudele prietenilor și numărul celor care aflau despre băiatul cu cel mai prețios dar din Univers creștea în fiecare zi. Deși nu știau ființele acelor vremuri ce este acela un dar și pentru că în toată monotonia vieților lor părea a fi ceva cu totul și cu totul deosebit, așteptau cu nerăbdare ziua în care se vor întâlni cu DARUL.

Și ziua aceea a sosit, iar Timpul a dăruit oamenilor Schimbarea. Și le-a arătat copilul ce este și cum se face, dar ființele nu preau înțelegeau rolul acestui dar într-o lume în care nimic nu se mișca și nimic nu se întâmpla. Plus că nu s-au bucurat ...Și lucrul acest l-a înfuriat teribil pe copil. El oferea ceva prețios omenirii și oamenii nu se bucurau....

Și abia atunci a înțeles copilul cum avea să stăpânească lumea. Căci numai sub stăpânirea sa, a TIMPULUI, oamenii puteau înțelege SCHIMBAREA... 

De atunci totul în viață este supus schimbării, iar trecerea timpului este inevitabilă! Și astfel, viața și moartea au devenit o parte naturală a existenței, iar oamenii și alte creaturi au învățat să se adapteze și să evolueze odată cu trecerea timpului. Iar pe măsură ce Timpul creștea, el a început să aducă ordine în haosul din jurul său. A creat cerurile și pământul, a împărțit lumina de întuneric și a împărțit cerul pentru soare, luna și stele, astfel ca ființele să simtă schimbarea. A născut secundele, minutele, orele, anii. Și, cu fiecare an în care el trecea pe la casa părinților săi, se năștea trecerea timpului, iar lucrurile au luat forma pe care o știm astăzi.

Și chiar dacă nu a fost tocmai corect cum a procedat și i-a înșelat un pic și nu le-a dat oamenilor posibilitatea de a opri scurgerea sa le-a oferit în schimb alegerea de a face din fiecare clipă ceva neprețuit. Și așa a devenit stăpânul lumii, singura forță care guvernează universul și toate creaturile din el, ce nu poate fi cumpărat sau înlocuit. Căci numai așa au înțeles oamenii cât este de valoros și de neprețuit! Iar prin darul său ne invită să apreciem fiecare secundă. Un dar pe care nu ar trebui să-l irosim, ci să-l prețuim și să-l folosim cu înțelepciune și bucurie....

Se spune că în ziua în care Timpul a oferit omenirii DARUL său, zeii erau plecați la vânătoare și poate că, de fapt, acela a fost norocul lor, căci nefiind prezenți ei nu au supărat Timpul și nu cunosc trecerea Timpului, dar nici schimbarea... Mie, niște spriduși care trăiau atunci și care au adus povestea în zilele noastre și mi-au dăruit-o spre a v-o împărtăși, mi-au spus că și pe ei i-a afectat și de aceea nu se mai lasă văzuți de oameni.... dar asta este o altă poveste.

În ceea ce mă privește, eu sunt printre cei care înțeleg că timpul poate fi darul cel mai prețios pe care l-am putut primi și sper că și tu.  

Autor: Roxana Alexe  
----- 
🌐 Facebook 🌐 Instagram