Presupuneri, stereotipii şi etichetări

A presupune că ştim totul, şi în special ceva ce nu ştim de fapt, înseamnă să ne facem de râs. Simplismul presupunerilor reprezintă un mod de viaţă pentru unii. Sunt oameni care presupun că modul lor de gândire – fie că se referă la dreptul femeii de a avorta, fie la rugăciunea din şcoli – trebuie să fie “întotdeauna corect”, în ciuda oricărei dovezi contrare. Când la mijloc se află şi nevoia precară de a-şi păstra falsul simţ al demnităţii şi integrităţii proprii, imaginea lor despre sine recurge brusc la virtute, pe care şi-o arogă nestingheriţi şi care devine astfel presupunerea fundamental. Nu pot – nu vor – să ia în considerare alternativele. Probabil ar fi un fel de moarte renunţarea la simplism.

Cele mai întâlnite şi, adesea, distructive presupuneri se bazează pe stereotipii despre noi înşine şi despre ceilalţi. Stereotipiile implică de multe ori etichetarea şi categorisirea oamenilor şi lucrurilor într-o manieră simplistă, apoi emiterea de judecaţi pe baza presupunerilor pe care le facem în funcţie de aceste categorisiri. Astfel de presupuneri se dovedesc adesea înşelătoare.

Mulţi îi judecă pe alţii pe baza etichetelor – spre exemplu, asociem liberalii cu suflete mari şi conservatorii cu corectitudinea rigidă. Etichetele rasiale şi entice abundă de supoziţii adesea înşelătoare despre caracterul indivizilor care aparţin acestor grupuri.

Deşi unele stereotipii pot conţine un dram de adevăr, ele sunt, de obicei, prea simpliste pentru a prinde diferenţele şi asemănările subtile dintre oameni atunci când sunt folosite în comparaţii şi judecaţi. Când sunt extreme, pot stă la baza unor presupuneri care permit declanşarea sau justificarea unor acţiuni potenţial distructive.

Într-adevăr, sfârşim în fundături când ne bazăm strict pe supoziţii, etichete şi stereotipii şi îi judecăm pe oameni într-o manieră simplistă. A presupune că nu am defecte omeneşti deoarece scriu despre spiritualitate ar fi o concluzie simplistă. A spune că cineva care se consideră creştin trebuie să fie automat mai sfânt decât toţi ceilalţi ar fi o altă presupunere simplistă. În special, în cazul religiei, există tendinţa de a folosi etichete şi presupuneri pentru a ne justifică propria spiritualitate. După unii, confesiunea căreia îi aparţin este singura cale de a ajunge la Dumnezeu. E o greşeală. Lui Dumnezeu nu îi pasă atât de mult de etichete şi formă, cât îi pasă de fond.

Avem nevoie de etichete că să evaluăm anumite lucruri. Sunt momente când trebuie să luăm decizii temporare înainte de a avea mai multe informaţii sau experienţă în legătură cu o situaţie sau o persoană. Dar în cele mai multe cazuri, înclinăm să punem etichete din motive greşite. Când punem etichete pentru a face presupuneri şi a-i discrimina nejustificat pe alţii – sau pentru a ne găsi nouă înşine scuze – deducem existenţa unor calităţi generale ale unei persoane sau situaţii fără să avem informaţia necesară care să ne justifice concluziile. Uneori, consecinţele unor astfel de judecaţi pot fi distructive nu numai pentru alţii, ci şi pentru noi înşine.

M. Scott Peck

Sursă: Drumul către ţine însuţi şi mai departe – Editura Curtea Veche