Prietenul la... bucurie se cunoaste
Cica prietenul bun "nu te lasa la greu". Pentru mine, e prieten bun si cel "care nu ma lasa la bine". E mare lucru sa stii/poti sa te bucuri pentru prietenul tau cand ii e bine, cand reuseste ceva, cand e implinit, sa-i faci loc sa-si aseze bucuria si in inima ta, amplificand-o.
Mi se pare un gest de maxima generozitate si iubire sa te poti bucura sincer pentru binele celui de langa tine. Asta e un criteriu mai valoros pentru mine, de cele mai multe ori.
Cand nu am vazut bucurie in ochii unui "prieten", barem un licar acolo cand eu m-am bucurat pentru ceva, m-am simtit atat de departe de sufletul sau... A doua oara nu am mai simtit sa ma bucur cu el. Si, in final, am ajuns sa simt ca nu e cazul sa impartim prea multe momente de viata. Fie ele vesele sau grele.
Uneori, cand un prieten e la greu, esti acolo pentru ca te face sa te simti mare si important, indispensabil, sau pentru ca asta iti intareste increderea pe principiul "se poate si mai greu/rau decat mine", sau te transforma in salvator. La fel cum, uneori, nu te poti bucura pentru cineva, pentru ca esti prea atent la ce NU ai obtinut TU inca. Oricum ai da-o, tot egoism este.
Iar uneori, oamenii se jeneaza sa se bucure, tocmai pentru ca au avut suficiente experiente in care bucuria le-a fost judecata, respinsa, anulata.
Poate ca e timpul sa ne ajutam unii pe altii si cand suntem bucurosi. Ce-ar fi daca am privi si asta ca pe un ajutor?
Pentru mine, sa te poti bucura pentru cineva e la fel de important cu a-l ajuta la greu. Tot ajutor e. Si contributie.
(text publicat pentru prima data pe blogul vechi, in septembrie 2013)
*Credit photo: www.theguibordcenter.org