Prof. Dumitru Constantin Dulcan, despre coronavirus: "Trebuie să ne invingem frica, vibrația sa ne situează sub cea a virusului”

Autor: AstroCafe.ro - duminica, 19 aprilie 2020, 52207 vizualizari

Sunt rugat să îmi exprim o opinie despre pandemia cu Cornavirus.
În prezent, circulă în media o mulțime de păreri contradictorii care, in opinia mea, sunt mai degrabă expresii ale fricii, ale panicii care s-au extins în lumea întreagă.

Avem cu toții certitudinea uneia dintre cele mai dure experiențe pe care o trăiește omenirea, echivalentă cu psihoza unui război mondial.

Relativ la cele 2 ipoteze asupra originii acestui virus – naturală sau umană – nu avem suficiente argumente nici de o parte, nici de alta. Important este acum să stim ce trebuie să facem ca să ne salvăm!

Indiferent de originea sa, stim că virusul este o entitate biologică, dotată cu o inteligentă proprie, care pare să fie în competitie cu cea umană. Pentru moment constatăm că inteligenta virusului se află în avantaj, neputând însă să fie învinsă.

Rămâne un singur lucru de făcut dincolo de mijloacele recomandate de către medici: să ne creștem capacitatea de apărare a organismului, adică imunitatea, pentru a deveni invulnerabili la acțiunea virusului.

Tradus din termeni de fizică, înseamnă să ne creștem vibrația la un nivel mai inalt decât cel al virusului.
Stim acum, grație studiilor de laborator, că ceea ce gândim are o acțiune pozitivă sau nocivă asupra organismului, asupra mediului ambiant și cosmic, în funcție de vibrația proprie.
Vibrațiile joase emise de gândurile si acțiunile noastre ne-au scăzut imunitatea și ne-au făcut vulnerabili fața de o mulțime de agenti patogeni, aducându-ne unde suntem!

Cum trebuie să gândim ca să ne creștem imunitatea?
Este necesar ca, mai întâi, să ne învingem frica. Vibrația sa ne situează sub cea a virusului.
Este obligatoriu necesar să ne controlăm tot ceea ce gândim si simțim!

Prof. Dumitru Constantin Dulcan

Sursa



Astro Shop

Cele mai noi articole