Puterea şi frumuseţea

Gândurile noastre redau înfăţişării noastre, forma şi întipărirea individuală. Gândurile noastre determină mişcările, ţinuta şi înfăţişarea exterioară generală.

Legile frumuseţii şi ale sănătăţii complete sunt identice. Ambele depind de starea sufletească sau, cu alte cuvinte, de calitatea gândurilor, care adeseori trec de la alţii la noi şi invers.

Urâţenia expresiei provine întotdeauna de la violarea inconştientă a unei legi oarecare, atât la cei tineri, cât şi la cei bătrâni. Fiecare semn de decadenţă în corpul omenesc, fiecare manifestare de slăbiciune, tot ceea ce redă exteriorului omului un aspect respingător, emană din predominarea stării lui sufleteşti. Natura a împlântat în noi, aşa zisul instinct, iar eu l-aş denumi înaltă raţiune, pentru că noi acţionăm cu simţuri mult mai fine când urâm sluţenia şi imperfectul, adevăratele semne ale decadenţei! Înclinarea  înnăscută a naturii omeneşti, impune a fugi de imperfecţiune şi a căuta comparativ perfecţiunea. Înalta noastră raţiune are dreptate atunci când se teme, din aceeaşi cauză, de riduri şi şubrezenie, ca de o îmbrăcăminte murdară şi ruptă! Corpul este veşmântul viu şi, în acelaşi timp, şi instru-mentul spiritului.

Veacuri întregi, din generaţie în generaţie, din copilărie chiar, ni se întipăreşte gândul despre existenţa şi irevocabilitatea necesară a legii naturii, prin care, corpul nostru, după trecerea unui timp determinat, se veştejeşte, pierde din graţiile lui, iar intelectul se sleieşte.

Nouă ni se spune că spiritul nu e în stare a dejuca aceasta; nu-i stă în putere de a renaşte corpul cu ajutorul forţelor care există în noi; de a-l face tot mai nou şi mai plin de vanitate!

Irevocabilului mers al naturii îi este atât de puţin necesar să distrugă acţiunea vieţuitoare a corpului omenesc, după cum îi este indiferent dacă ne transportăm cu caii de poştă sau în automobil, dacă trimitem corespondenţa prin curier special sau prin telegrafie.

Ar fi o ignoranţă stupidă de a susţine cu îndârjire ce anume se încadrează în legea naturii. Este o greşeală fatală a socoti acea porţiune mică a trecutului, care ne este cunoscută, drept un indicator sigur a tot ce va fi să se întâmple în vecii vecilor.

Dacă planeta noastră a fost aşa după cum ne învaţă geologia, adică o masă de forţe sălbatice şi neînfrânte, în forfoteală, dacă şi regnul vegetal, animal, iar apoi viaţa omenească au fost mai grosolane, atunci nu ne serveşte aceasta ca iluzie, speranţă şi ca dovadă a faptului că mergem în întâmpinarea "marii fineţi" şi perfecţiuni la care tindem acum întotdeauna şi în fiecare clipă? Nu înseamnă oare "fineţe" sporirea autorităţii, după cum forţa fierului creşte până la oţel?

După cum se ştie, omul este cea mai subtilă fiinţă organică. Oare în el nu trebuie să se dezvolte cele mai înalte şi încă necunoscute forţe?

Mii de gânditori din toate ţările se întreabă în secret: "Pentru ce ne nimicim, să pierdem ceea ce este mai bun, mai nepreţuit în viaţă, exact în acel timp în care am agonisit experienţa şi înţelepciunea, ce ne-a adaptat mai mult la viaţă! Parcă abia s-a ivit vara şi zilele au şi început să fie mai scurte.".

Chemarea multora, la început, se exprima numai prin şoapte. Rugăciunea, dorinţa, rugăciunea maselor începe întotdeauna de la implorarea în ascuns. Cei dintâi, temându-se să nu pară ridicoli, cu greu se hotărăsc să şoptească vecinului! Şi totuşi, la baza experienţei, stă adânc înfipt următorul adevăr: "Fiecare dorinţă, gândită sau exprimată, apropie scopul râvnit în mod nemijlocit către intensitatea dorinţei şi aduce creşterea numărului doritorilor. Ei îşi dirijează funcţiunile sufleteşti pe o cale determinată şi, prin aceasta, se pune în mişcare puterea latentă a voinţei, care ajută la realizarea dorinţei, putere ignorată încă de înţelepciunea scolastică. În felul acesta, milioane de oameni doreau în ascuns un mijloc mai rapid de deplasare - au fost descoperite aburul şi electricitatea. Curând, vor veni la rând alte probleme, alte cerinţe, năzuinţe interioare, exigenţe interioare.

Se înţelege că la primele încercări de a realiza dorinţele - ce ne par deocamdată fantome - nu vor lipsi greşelile şi insuccesele, dar şi în timpul primelor descoperiri tehnice au fost ciocniri de trenuri, explozii de cazane, etc.

Bătrâneţea noastră este de două feluri: bătrâneţea sufletului şi a corpului. Sufletul a obţinut maturitatea prin nenumăratele sale întrupări şi forme de existenţă în cursul a milioane de ani, până la starea superioară de conştiinţă actuală; el a uzat multe corpuri tinere, ca pe nişte haine. Ceea ce noi numim moarte  nu este altceva decât incapacitatea de a întreţine în bună stare veşmântul fizic, de a împrospăta mereu corpul nostru cu elemente vitale. Odată cu maturitatea şi experienţa  spiritului, sporeşte şi capacitatea lui de predominare asupra corpului, transformându-l după voinţa sa.

Prin această autoritate sufletească, se poate obţine frumuseţea, sănătatea, forţa şi iubirea oamenilor. Pe de altă parte, aceeaşi forţă, în mod inconştient, poate să ne facă urâţi, bolnavi, slabi şi respingători, cel puţin în această viaţă, căci, la urma urmei, evoluţia care tinde către fineţe, către perfecţionare, transformă totul în forme mai purificate. Iată ce fel de puteri magice posedă gândurile noastre. Cu toate că sunt invizibile, ele totuşi sunt reale, ca şi floarea, pomul şi fructul. Sub acţiunea neîntreruptă a gândurilor, muşchii imprimă gesturi reflexe, care oglindesc caracterul acestor gânduri.

Prentice Mulford

Sursa: In zarea nemuririi - Colectia Lotus

Imagine: www.wordpress.com