Reîntâlnirea

Se “întâmplă” să pășim pe niște pași deja pășiți de noi. Există o vorbă care se și întâlnește adesea: i-a urmat pașii, sau a luat-o pe urma lui sau l-a urmat pe, un tipar atât de cunoscut și repetat transgenerațional și odată cu el și alte “daruri”. Și să recunoaștem că sunt mulți părinți împliniți de asta, de urmașii în oglindă. Mă întreb atunci, cine are nevoie de o astfel de oglindă, identică? 

A semăna înseamnă ceva, a fi identic, altceva.  

Cum sună dacă am spune: și-a urmat pașii? S-a urmat pe Sine? A luat-o pe calea sa? 

Ajungem de multe ori în aceleași locuri și ne reîntâlnim pe noi, cei care am fost acolo. În orice loc vizitat și orice spațiu în care ne-am aflat, cândva, lăsăm și lansăm în urmă o parte din noi. Când ajungem în acel loc după o perioadă de timp…ajungem să ne și reîntâlnim pe noi. 

Familiar? Confortabil? Repetiție? Reîntâlnirea este în forma ei exterioară o repetiție. Ce o face să fie intreruptă este ceea ce faci cu ea și cum ești tu cu tine. Round and round pe repeat sau nu prea, pentru că mai trece timp peste noi (și aici punctez timpul cel mai valoros, cel cu tine) și nu mai putem vorbi de ceva cunoscut, identic și care se manifestă la fel. Și vorbim cu noi, cei care am fost atunci și cei care suntem acum. Discuții, confesiuni, calcule, evaluări, decizii…DESTINE. Căci despre asta vorbim, Destine. Orice intenție, dorință, gând, faptă, nevoie sunt lansate în acel moment și în același timp lansate spre viitor, spre Destin. Una dintre întrebările care mă mișcă când ajung din nou în locuri deja vizitate este: De ce atunci și acolo am ales să mă reîntâlnesc acum și aici, cu mine? De ce m-am chemat? Ce aveam nevoie atunci și nu aveam sau nu puteam sau nu-mi dădeam? 

Este neprețuită experiența reîntâlnirii cu tine, după un timp, ca și cum te-ai întâlni cu o amintire care, acum, poate să capete un alt sens și să devină mai solidă, reală și autentică. 

Realizezi cumva ce lași, ce lași în urma ta și…cel mai important, ce culegi! 

Ce culegi prin ceea ce ai plantat tu și cumva este o formă de împământare și coeziune cu tine. 

Trecutul poate fi o comoară dacă știm cum să ne uităm la el și dacă îi cerem ce avem nevoie de la el. 

Să vă amintiți de voi când vă reîntâlniți! 

După 5 ani, m-am luat tare taree tareee în brațe! :-) 

Alexandru Ionuț Bătinaș