Rugăciune pentru Învierea Omului
De 2.000 de ani o tot sărbătorim, în fiecare an pe acest Pământ, Iisus, fiul lui Dumnezeu Învie pentru oameni. Și totuși, anul acesta s-a schimbat ceva, iar eu simt pentru prima dată altfel în suflet acest moment. Poate pentru că în aceste zile, Pământul trăiește vremuri unice, iar oamenii simt alături de el clipe care se nasc noi în geneza acestui spațiu. Trăiri care nu au mai fost posibile până acum, manifestări care până ieri nu erau, emoții neștiute. Toate împreună deschid poarta unei noi vieți pe acest tărâm.
Eu simt puternic în aceste zile nevoia ființei mele de a se exprima altfel, de a manifesta energia în alte forme, ce nu au aparținut până acum acestei lumi, acestei vieți. Și de aici nevoia de a mă exprima, de a mă artăta, dar și aceea de a împărtăși. Iar dacă la început s-au asezat în trupul meu, cuvintele încet și lin, melodios ca o rugăciune, pe măsură ce armonia lor mi-a cuprins inima, s-au așternut și rândurile acestea într-o adevărată simfonie a simțurilor.
Iar rugăciunea mea a început cu ajută-ne tu, Fiule, să trăim această Înviere în inimile noastre, să rămânem mult acolo, atât de mult până când ne vom naște următoarea clipă a vieții doar de acolo, și apoi altă clipă și altă clipă și tot așa, până când întreaga viață va fi trăită doar acolo. Și fă tu posibil ca nu numai azi, ci și în zilele ce vor urma să ajungem ușor în inimile noastre și prin ele la Inima Universală, unde bate și inima TA, acea Inimă-Sursă, ce ne hrănește pe toți încă de la începuturile acestei lumi. Căci doar de acolo vom putea lua adevărata Lumină, care nu se va stinge și nu se va mai pierde niciodată, iar prin asta noi nu te vom mai pierde pe Tine și nu vom putea uita așa ușor ce sacrificii ai făcut pentru noi, ce mult ne-ai dăruit atunci când pentru noi ai venit.
Ajută-ne să fim mai buni cu fiecare zi, cu fiecare respirație, cu fiecare gând, cu fiecare gest, să îți păstrăm curat locul în inima noastră, iar prin asta să iubim mai mult, să iertăm mai ușor. Și de acolo să ne îngrijim trupurile, sufletele, casele și acest Pământ mai mult decât până acum. Să fim blânzi, calzi și plini de compasiune cu noi și cu ceilalți, cu toate ființele acestei planete.
Ajută-ne să trăim frumos și curat, că prea murdari, flămânzi și nerecunoscători ajunsesem. Să nu ne mai îndepărtăm de credință. Acea credință care, precum spun bătrânii, mută munții din loc. Să ne onorăm pentru a te onora cu adevărat pe Tine și să nu mai uităm așa ușor că sursa noastră de viață curată este Inima. Și să nu ne mai despărțim în uitare, să rămânem uniți și conectați. În inimi și simțire. Eu, te rog, iartă-mă pentru vălul uitării ce-l aveam aștenut peste ochi și prin care mă uitam la oameni și prin ei la Tine. Și dă-ne mie din nou bucuria zilei de azi, bucuria Prezentului. Căci doar după ce mi-am ridicat din inimă vălul uitării am înțeles că totul e în mine, că sunt completă și întreagă, că nu mai am nevoie să mă judec, că pot să mă iert, că nu trebuie să mă mai urăsc, sau să mint. Și mi-am transformat suferința în iubire și am putut să văd că pot să merge oriunde-n lume și am să te găsesc, căci ești în mine. Că pot transcende orice greutate trecțnd prin poarta Inimii, acolo unde mi-am găsit credința.
A venit vremea să Înviem și noi odată cu El. Să nu-l mai lăsăm singur cu toate poverile acestei lumi, singur și părăsit să se descurce cu lumea asta numai El. Iar noi doar să cerem și să cerem, să batem din picior murdari și ignoranți, să poruncim să ni se dea, să ni se dea, să ni se dea, că ni se cuvine, așa cum am făcut în miile de ani ce au trecut. Să ne distrugem darurile, iar la nevoie să plângem că n-avem, cerșindu-i îndurarea.
A venit vremea să punem mână de la mână, mai bine zis, inimă de la inimă și să hrănim toate sufletele flămânde ale acestei lumi, să începem să alinăm suferința celor de lângă noi, așa cum El singur a făcut cu noi atâta amar de vreme. Să strângem lacrimile celorlalți și să-i îmbrățișăm, țințndu-i în brațe. Să le sărutăm ochii și mâinile părinților noștri ce ne-au adus până aici. Să ne curățăm de-atâta praf și nepăsare, de-atâta murdărie și gunoi. Să ne scuturăm de răutate și minciună, de neiubire și răsfăț. Să ne ridicăm vălul uitării și apoi, încetul cu încetul, să-i ajutăm și pe ceilalți de lângă noi. Și să ne obișnuim să privim prin ochii nou-deschiși simplitatea Vieții. Miracolul ei. Nașterea unui Nou Pământ. Trăim aceste vremuri! Sunt astăzi aici pentru noi.
E vremea învierii alături de El! O înviere în și din Inimă, în și pentru Adevăr, acolo unde nu există Moarte, ci doar eterna Lumină...
Roxana Alexe