Șansa lui AZI
N-am voce. Așa s-a gândit Universul să-mi dăruiască azi șansa de a asculta. Înăuntrul meu e liniște. O liniște care cântă trebăluind cuminte cu culori în mâinile mele. Așa că pot asculta tot împrejurul meu de lume în timp ce lucrez.
Doi guguștiuci descântă mugurii copacului de sub fereastra mea, câțiva copii au trecut deja veseli spre școală murmurând printre pașii lor mici, două femei chicotesc în plină stradă, oprite la o vorbă cu dor de când nu s-or mai fi văzut. Pescăruși cu aripi pline de soare.
Zborul se aude, știați? Bucuria încă și mai tare. Și așteptarea. Și chiar tăcerea. E sunetul acela cântat de inimă bătând. Pentru că ești viu.
Mâine poate voi putea vorbi, deși ascultarea asta nouă îmi vine bine. N-am nevoie de voce să pot zâmbi. Durerea de gât mi-a rămas deja mică, ne-am împrietenit. Îi mulțumesc!
Nu primim nimic întâmplător, nu suntem niciodată săraci de iubire. Doar că uneori uităm cât suntem de dăruiți. E mai ușor să vrei mai mult decât să te bucuri pentru ce ai. Așa că uneori e nevoie de o zi, o clipă, un gest, o lipsă, un semn care să-ți ridice ochii din josul mărunțișurilor de zi cu zi. În jurul tău e primăvară! Suntem convinși că nu e ultima pe care o vom vedea așa că ne îndreptățim să irosim, ocupați, nervoși, pe fugă. Adevărul e că nu știm nimic. Adevărul e că Azi poate fi ultima primăvară.
Adevărul e că Minunea nu stă în loc.
Dar primești cu fiecare răsărit, puterea nouă de a ține pasul cu ea. Nu mai sta!
Anca Constantin
Sursa imagine: http://www.gettyimages.com/detail/photo/enjoying-autumn-royalty-free-image/452127043