Scopul existenţei noastre
Zilele ne sunt numărate. Chiar în clipa aceasta se nasc pe lume mii şi mii de oameni, dintre care unora le e sortit să trăiască doar câteva zile sau săptămâni, după care vor fi răpuşi, în mod tragic, de boli sau de alte nenorociri. Altora le e destinat să ajungă aproape de vârsta de un secol, poate chiar puţin mai mult, şi să deguste tot ce ne oferă viaţa: triumf, disperare, bucurie, ură şi iubire. Nu se ştie niciodată. Dar, indiferent că trăim o zi sau un secol, întrebarea centrală rămâne: Care e scopul vieţii noastre? Ce dă sens vieţii?
Scopul existenţei noastre este căutarea fericirii. Pare un răspuns firesc, la care au subscris şi gânditorii Occidentului, de la Aristotel la William James. Dar o viaţă bazată pe căutarea fericirii personale nu e cumva, prin natura ei, egoistă, chiar predispusă la răsfăţul de sine? Nu neapărat. De fapt, tot mai multe studii arată că tocmai oamenii nefericiţi sunt cei care tind să se gândească mai mult la ei înşişi şi care par, de obicei, retraşi din societate, împovăraţi de griji şi chiar ostili. Dimpotrivă, oamenii fericiţi sunt de obicei mai sociabili, mai flexibili şi mai creativi şi reuşesc să tolereze frustrările vieţii de zi cu zi mai uşor decât cei nefericiţi. În plus, ceea ce e şi mai important, sunt mai iubitori şi mai iertători decât oamenii nefericiţi.
Cercetătorii au pus la punct unele experimente interesante care demonstrează că oamenii fericiţi prezintă o anumită deschidere, o dispoziţie de a-i ajuta pe ceilalţi. Au reuşit, de exemplu, să-i inducă o stare de fericire unui subiect făcând în aşa fel încât acesta să găsească pe neaşteptate o sumă de bani într-o cabină telefonică. Apoi, unul dintre organizatorii experimentului, prefăcându-se că e un străin oarecare, a trecut pe lângă el şi a scăpat „din greşeală“ un teanc de hârtii. Cercetătorii voiau să vadă dacă subiectul avea să se oprească pentru a-l ajuta pe străin.
Într-un alt scenariu, subiecţii au fost înveseliţi ascultând un album comic, apoi au fost abordaţi de un om aflat în dificultate (şi el în colaborare cu organizatorii experimentului), care voia să împrumute nişte bani. Cercetătorii au descoperit că subiecţii fericiţi erau mai predispuşi la a ajuta un străin sau a-i împrumuta bani decât indivizii dintr-un „grup de control“ cărora li s-a prezentat aceeaşi posibilitate de a ajuta, dar cărora nu li se ridicase moralul mai înainte.
Astfel de experimente contrazic ideea că urmărirea şi obţinerea fericirii personale duc cumva la egoism şi indiferenţă faţă de cei din jur, dar oricare dintre noi putem desfăşura un asemenea experiment în laboratorul vieţii noastre. Să presupunem că suntem blocaţi în trafic. După douăzeci de minute, coloana de maşini începe în sfârşit să se mişte, cu viteză redusă. Observăm că cineva din altă maşină semnalizează că vrea să intre în coloană, în faţa noastră. Dacă suntem într-o stare de spirit bună e mai probabil să încetinim şi să-i facem semn să intre. Dacă suntem necăjiţi e posibil să nu facem altceva decât să accelerăm şi să ne apropiem de maşina din faţă. „Şi eu aştept de nu mai ştiu când, las’ să aştepte şi el!“
Pornim deci de la premisa de bază că scopul vieţii noastre este căutarea fericirii. Vedem fericirea ca pe un obiectiv real, către care ne putem îndrepta cu paşi pozitivi. Pe măsură ce identificăm factorii care duc la o viaţă mai fericită, vom afla câte avantaje le oferă căutarea fericirii nu doar indivizilor, ci şi familiilor lor şi societăţii ca întreg.
Dalai Lama
Sursa: Arta fericirii – Editura Humanitas
Imagine: www.docndoc.com