Sentimentele memorate ne limitează la re-crearea trecutului

Prin definiţie, emoţiile constituie produsul final al experienţelor trecute de viaţă. Când sunteţi în miezul unei experienţe, creierul primeşte informaţie vitală de la mediul exterior prin cele cinci canale senzoriale diferite (văz, miros, auz, gust şi pipăit). Pe măsură ce cumulul de informaţie de natură senzorială ajunge la creier şi este supus prelucrării, circuite de neuroni se organizează în tipare specifice, care redau evenimentul extern. În momentul în care celulele nervoase respective se aşază la locul lor în şirag, creierul eliberează substanţe chimice. Aceste substanţe chimice poartă numele de "emoţie" sau "sentiment". 

Când emoţiile respective încep să vă inunde chimic organismul, veţi descoperi că vi s-a modificat ordinea internă (gândiţi şi simţiţi altfel decât cu câteva clipe înainte). În mod firesc, atunci când observaţi această schimbare de stare internă, veţi fi atent la ce sau cine anume din mediul exterior a determinat schimbarea în cauză. Când vă daţi seama ce anume din universul exterior s-a aflat la originea schimbării din lumea dumneavoastră interioară, evenimentul în şi prin sine se numeşte amintire.

Din punct de vedere neurologic şi chimic, codificaţi această informaţie de mediu în creier şi în organism. Astfel, experienţele pot fi evocate mai bine pentru că vă aduceţi aminte ce-aţi simţit în momentul în care s-au petrecut - sentimentele şi emoţiile constituie o înregistrare chimică a experienţelor trecute. De exemplu, soseşte şeful în evaluare. Observaţi imediat că e roşu la faţă, chiar iritat. Când începe să vorbească pe ton foarte ridicat, simţiţi că respiraţia îi miroase a usturoi. Vă acuză că îi subminaţi autoritatea în faţa altor angajaţi şi vă spune că v-a "sărit" la promovare, moment în care simţiţi că vă ia tremuratul, vă lasă genunchii şi vi se face greaţă, iar inima v-o ia la goană. Sunteţi speriat şi vă simţiţi trădat şi furios.

Toată informaţia senzorială cumulativă - tot ce mirosiţi, vedeţi, pipăiţi şi auziţi vă modifică starea interioară. Asociaţi experienţa exterioară cu o schimbare a ceea ce simţiţi pe dinăuntru, ceea ce vă marchează emoţional. Vă duceţi acasă şi revedeţi mereu în minte această experienţă. De fiecare dată vă amintiţi de privirea acuzatoare, intimidantă, de pe chipul şefului, cum ţipa la dumneavoastră, ce spunea şi chiar cum mirosea. Pe urmă vă simţiţi din nou copleşit de frică şi mânie; în creierul şi în corpul dumneavoastră se produce acelaşi schimb chimic, ca şi cum toată scena s-ar petrece din nou. Pentru că trupul vă crede că trăieşte iar acelaşi eveniment, îl condiţionaţi să trăiască în trecut.

Să ne continuăm analiza. Consideraţi că propriul corp este mintea inconştientă sau un slujitor obiectiv care primeşte ordine de la conştient. Este atât de obiectiv, încât nu-şi dă seama de diferenţa dintre emoţiile create de experienţe din lumea exterioară şi cele confecţionate în universul interior, doar pe calea gândului. Pentru corp, acestea sunt acelaşi lucru. Ce se întâmplă dacă acest ciclu de gânduri şi sentimente că aţi fost trădat se perpetuează ani la rând ? Dacă vă tot întoarceţi la experienţa avută cu şeful şi retrăiţi toată ziua sentimentele acelea cu care v-aţi obişnuit, nu faceţi decât să transmiteţi necontenit către corp semnale prin sentimente de natură chimică, pe care acesta le asociază cu trecutul.

Această continuitate de ordin chimic păcăleşte corpul şi-l face să creadă că retrăieşte trecutul, astfel încât continuă să resimtă aceeaşi experienţă emoţională. Când gândurile şi sentimentele memorate forţează, în mod constant, corpul să "fie" în trecut, am putea spune că trupul se transformă în amintire a trecutului. Dacă aceste sentimente memorate de trădare v-au dirijat gândurile de ani întregi, atunci corpul v-a trăit în trecut 24 de ore pe zi, timp de 7 zile pe săptămână şi 52 de săptămâni pe an. Cu timpul, corpul v-a devenit ancorat în trecut.

Ştiţi că, atunci când re-creaţi în mod repetat aceleaşi emoţii până nu mai puteţi gândi superior felului în care (vă) simţiţi, sentimentele v-au devenit mijlocul prin care gândiţi. Şi, dat fiind faptul că felul în care (vă) simţiţi este o înregistrare aexperienţelor anterioare, gândiţi în trecut. Şi, conform legii cuantice, creaţi şi mai mult trecut.

În concluzie: cei mai mulţi dintre noi trăiesc în trecut şi opun rezistenţă vieţii într-un nou viitor. De ce ? Corpul este atât de obişnuit să memoreze înregistrările chimice ale experienţelor noastre trecute încât se ataşează de emoţiile respective. Într-un sens foarte real, devenim dependenţi de aceste sentimente cu care ne-am obişnuit. Astfel încât, atunci când vrem să privim către viitor şi visăm la apariţia de noi privelişti şi perspective îndrăzneţe în propria realitate nu prea depărtată, corpul, a cărui monedă de schimb o constituie sentimentele, opune rezistenţă la transformarea subită în direcţia respectivă.

Realizarea acestei schimbări radicale este marele efort al schimbării personale. Atâţia oameni se străduiesc să-şi creeze o nouă soartă, dar îşi dau seama că sunt incapabili să depăşească amintirea trecută a ceea ce simt ei că sunt. Chiar dacă tânjim după aventuri neştiute şi visăm la noi posibilităţi care ne aşteaptă în viitor, părem a fi constrânşi să ne întoarcem în trecut.

Sentimentele şi emoţiile nu sunt rele. Acestea constituie produsul final al experienţei. Dar, dacă le retrăim mereu pe aceleaşi, nu ne putem aştepta la nicio experienţă nouă. N-aţi cunoscut oameni care par necontenit să vorbească de "vremurile bune de altădată" ? Ceea ce vor ei să spună, de fapt, este: în viaţa mea nu se mai întâmplă nimic nou care să-mi stimuleze simţirea; de aceea va trebui să mă reafirm pornind de la câteva momente de glorie din trecut. Dacă credem că gândurile noastre au ceva de-a face cu propriul destin, atunci, în calitate de creatori, cei mai mulţi dintre noi nu fac decât să se învârtă în cerc.

Joe Dispenza

Sursa: Distruge-ti obiceiurile nocive - Editura Curtea Veche

Imagine: Medical Daily