Sincronicitățile
Conceptul de sincronicitate a fost pentru prima oară descris de către Carl Gustav Jung în anii ’20 însă l-a formulat cu claritate doar în 1951. Acesta se referă la evenimente care se petrec simultan, nu au o legătura cauzală evidentă însă între ele există o legătură de sens, adică presupune că pe lângă legătura cauză – efect, evenimentele pot fi grupate şi după înţelesul lor subiectiv.
Acest evenimente au mai fost numite „coincidenţe cu semnificaţie” sau „paralelisme acauzale”, iar cei care le-au experimentat nu au putut găsi între ele niciun fel de legătură care să poată fi explicată în actuala paradigmă ştiinţifică. Într-adevăr, pentru a le putea explica în mod coerent e necesar să lărgim paradigma actuală şi nu ne putem aştepta să le putem repeta în laborator sau în cadru experimental. Grila conceptuală în care se încadrează este cea a fenomenologiei, ramură a filosofiei care se ocupă cu studiul studiul structurilor experienţelor subiective. Fiind vorba de evenimente care se desfăşoară în conştiinţa umană, acestea sunt imposibil de reprodus pentru că odată evenimentul terminat acesta deja şi-a lăsat amprenta în conştiinţă iar la următoarea apariţie a unui eveniment similar acesta va interacţiona cu un set diferit de parametri. Jung considera sincronicităţile ca facând parte din ansamblul de dovezi care confirmau arhetipurile şi inconştientul colectiv, acestea alcătuind un continuum care stă la baza tuturor experienţelor fiinţelor umane. Se știe că Jung avea o perspectivă spirituală asupra vieții, așadar pentru el sincronicitățile aveau caracteristicile unei „intervenții divine”. În concepția sa, rolul acestora era similar cu al viselor, acela de a muta focusul unei persoane de pe conștiința egocentrică, individuală către ceva mai mare și mai cuprinzător. Presupunerea principală care stă la baza explicaţiei acestor fenomene este că de fapt conştiinţa nu este limitată în „interiorul” nostru şi că poate în anumite circumstanţe interacţiona cu lumea „exterioară”.
Pentru o mai bună înţelegere a termenului, iată două exemple de sincronicităţi. În 1805, scriitorul Émile Deschamps notează în memorii că a mâncat o budincă de prune la un oarecare domn de Fontgibu. Zece ani mai târziu aflat într-un restaurant parizian descoperă acea budincă în meniu, comandă o porţie dar află că tocmai se terminase, ultima porţie fiind servită de cineva care se întâmplă să fie chiar domnul de Fontgibu. Treizeci de ani mai târziu, la o cină la care este servită budincă de prune, rememorează întâmplarea şi observă că mai lipseşte acest domn de Fontgibu pentru a avea peisajul complet. În acel moment, pe uşă a intrat chiar acesta, care senil fiind, greşise adresa.
O altă întâmplare este relatată de Jung. O tânără pacientă a acestuia îi povestea în cadrul terapiei despre un vis al ei în care apăruse un scarabeu de aur. În timpul povestirii, auzind un zgomot la fereastră, Jung a deschis-o şi spre surprinderea sa a văzut un gândăcel auriu, o apariţie rară pentru acea latitudine. L-a prins şi l-a arătat pacientei care fiind martoră a acestei sincronicităţi şi-a înlăturat din mecanismele defensive.
Sincronicităţile sunt întâlnite în viaţa de zi cu zi, însă nu toţi le dăm atenţie. În folclorul urban ne referim la ele în expresii ca: „vorbeşti de lup şi lupul la uşă.” Multe persoane au relatat că au fost sunate la telefon de către cei la care tocmai se gândeau, în special apropiaţi. Se pare că apariţia sincronicităţilor este crescută dacă între persoanele implicate există o legătură afectivă.
În cazul în care nu le-aţi observat până acum, vă recomand să acordaţi mai multă atenţie evenimentelor cotidiene, pentru că e posibil să vă fi format un filtru al percepţiilor care nu permite observarea lor. În științele cognitive este cunoscut termenul de bias de confirmare care se referă la tendința de a interpreta informațiile noi într-un mod care să confirme ideile preconcepute și de a evita informațiile și interpretările care contrazic credințele anterioare. Dacă întâlnim o conexiune ciudată între evenimente putem s-o etichetăm ca atare şi să mergem mai departe ignorând-o, sau putem să cercetăm dacă există o legătură de sens între cele două evenimente şi să încercăm să vedem dacă nu reprezintă cumva un indiciu care ne poate ajuta să înțelegem mai bine povestea vieţii noastre.