Spirit. Constiinta

Cum vă vedeţi, aşa veţi fi

Dacă ar trebui să aleg şapte lucruri pe care urmează să le transmit copiilor mei pentru a reuşi cu adevărat în viaţă, unul dintre ele ar fi să-şi aleagă cu grijă oamenii cu care îşi petrec timpul. Rezultatele cercetărilor ştiinţifice au indicat limpede importanţa moştenirii genetice, dar în ceea ce priveşte comportamentul, aceasta nu are nici pe departe efectul pe care-l manifestă oamenii din anturaj.
Citeste tot articolul

Practicarea lucidităţii critice

Practicarea lucidităţii critice se referă la verificarea realităţii mesajelor şi aşteptărilor noastre care stârnesc demonii mentali ce ne fac să credem că „nu suntem suficient de buni”. De când ne trezim dimineaţa şi până când ne culcăm seara, noi suntem bombardaţi cu mii de mesaje şi aşteptări referitoare la fiecare aspect al vieţii noastre.
Citeste tot articolul

Imaginaţia

Controlându-ne imaginaţia putem realiza orice. Voinţa nu va putea face orice şi ne va provoca nevroze. Înainte de toate trebuie să ne convingem că nimic nu este imposibil. Imposibilul, nu există.
Citeste tot articolul

Subconştientul colectiv

Coaliţia dintre „eu‚ şi „noi‚ nu este deloc una comodă. Mintea conştientă nu poate răspunde integral (şi de multe ori nu poate răspunde deloc) la astfel de întrebări. Sub suprafaţa conştiinţei roiesc impulsuri, prejudecăţi, frustrări, dorinţe, temeri şi amintiri colective care fac parte integrantă din noi pentru simplul motiv că „noi‚ reprezintă identitatea noastră în egală măsură cu „eu".
Citeste tot articolul

VINOVĂŢIA

Ca produse ale unei lumi imperfecte, suntem imperfecţi cu toţii. Fiecare din noi a greşit cu ceva. Avem regrete – pentru ce am făcut sau pentru ce ar fi trebuit să facem. Acceptarea cu sincere regrete a propriilor greşeli ne poate ajuta să rămânem pe calea cea dreaptă în viaţă şi ne va încuraja să ne îndreptăm greşelile, acolo unde se poate, şi să luăm măsuri pentru a ne îmbunătăţi purtarea pe viitor.
Citeste tot articolul

Starea de linişte

Dacă ne putem detaşa de prezumţiile noastre referitoare la starea de linişte şi dacă ne putem crea acest spaţiu interior, noi avem o şansă mai bună de a ne deschide şi de a ne confrunta cu următorul obstacol in calea liniştii: teama. Iar această teamă poate fi foarte intensă.
Citeste tot articolul

A învăta să ne bucurăm de viaţă

Numai în momentul în care dorim altceva decât ceea ce este (altceva decât tot!) apar sentimentul de vid şi lipsa. Numai atunci când aşteptarea înlocuieşte atenţia, apare plictisul. Dacă dorim bogăţia, când nu o avem, vom constata vidul bogăţiei care ne lipseşte; dacă sperăm o poveste de iubire pe care nu o trăim, viaţa noastră e lipsită de acea iubire şi ne plictisim.
Citeste tot articolul

A spune "DA" este cel mai bun antidot al fricii

Noi nu putem controla lumea, dar ne putem controla propriile reacţii în faţa ei. Cred că ai început să înţelegi cum funcţionează principiul „SPUNE DA UNIVERSULUI TĂU”, nu doar pentru a-ţi reduce teama, ci şi pentru a-ţi crea o viaţă încărcată de semnificaţii.
Citeste tot articolul

Principiul percepţiei de sine

Când un om este învins în mintea sa sau este copleşit de o situaţie în care el însuşi se crede învins, are nevoie de percepţie de sine. Trebuie să aibă perspicacitatea necesară pentru a depista cauza internă a eşecului. Trebuie să vadă situaţia nu numai din afară, ci şi dinăuntru.
Citeste tot articolul