Spirit si... spiritualitate in afaceri. Interviu acordat de Nicoleta Svârlefus, pentru revista Intelligent Life

Cat de importanta este atitudinea in relatiile interumane, in definirea personalitatii?

Din punctul meu de vedere, atitudinea (autentica) este o calitate interioara, vine din relaxare si impacare cu cine suntem, este consecinta fireasca a cunoasterii si cresterii interioare. Cred ca  atitudinea inseamna putere, acea putere si autoritate pe care le transmitem prin toti porii, fara sa facem vreun efort in sensul acesta, cand stim cine suntem si incotro mergem. 

In schimb atitudinea, daca este studiata, devenind doar parte dintr-o  imagine care acopera teama si nesiguranta, folosita cu scopul de a obtine ceva (admiratie, incredere, avantaje de orice natura), la un moment dat se intoarce impotriva noastra, creand dizarmonie in relatii si in viata. Aceasta se transforma in paravanul care ne desparte de noi insine si de bucuria de a fi si a crea natural.

Descrie-te si descrie-ne in cateva cuvinte ce faci, in ce crezi, cum ai asezat business-ul de life-coaching si dezvoltare personala pe care il faci?

Cred ca suntem cu totii intr-o calatorie aici si ca cel mai pretios dar pe care ni-l putem face este sa descoperim cine suntem cu adevarat, ce resurse interioare avem si cum putem crea o viata implinita, cu sens. Si chiar daca in aparenta facem lucruri pentru altii, adevarul este ca le facem (doar) pentru noi, pentru ca alegem sa fim contributie, pentru a experimenta cine suntem si ce putem fi, pentru (auto)cunoastere.

Ce fac este sa-i imputernicesc pe oameni, ii sprijin sa afle ce stiu deja, sa faca alegeri pentru bucuria lor, sa se aseze ca prioritate in propria viata, total si complet, sa fie cine sunt si sa se primeasca in intregime, sa-si creeze viata dincolo de limitari, puncte de vedere si convingeri imprumutate, cu mai multa usurinta, cu gratie.

Nu stiu daca am asezat business-ul undeva sau m-am asezat eu in el.  In viziunea mea, nu exista vreo separare intre cine suntem si ce facem. Orice om isi are propria afacere, care nu reprezinta altceva decat ceea ce exprima in lume, ceea ce manifesta si materializeaza. De preferat ar fi ca oamenii sa-si foloseasca darurile si talentele naturale intr-un business, in ceea ce aleg sa creeze, si nu sa se orienteze in functie de ceea „ce merge”.  In felul acesta castiga usurinta iar munca devine o bucurie, o curiozitate permanenta despre ce altceva e posibil, o uniune intre „personal” si „profesional”. 

Afacerea, fie ca o privim prin filtrul etichetei obisnuite, fie ca o privim intr-un cadru extins („tot ce facem cu cine suntem”), este un teren de joaca, un spatiu din lumea materiala pe care fiecare si-l decoreaza, il locuieste si il foloseste dupa cum alege, in functie de mijloacele pe care le vede  posibile si, de ce nu, in functie de nivelul sau de constiinta. Iar rezultatele masurabile (banii, de exemplu) sunt consecinta fireasca, unitatea de masura a creatiei in lumea fizica.

Pentru mine, ceea ce fac acum a curs natural, a fost un drum care s-a asternut singur in fata mea, in ton cu propriile transformari, constientizari, alegeri. Nu m-am uitat niciodata in „piata”, oricum nu exista una cand am inceput, nu am luat in calcul repere economice, nu am cerut pareri. Nu ma intereseaza sa cataloghez ceea ce fac, in termeni ca „rentabil”, „profitabil” etc. Cata vreme fac asta cu bucurie, restul se aseaza de la sine. 

Cine sunt clientii tai? Lumea afacerilor oscileaza intre tendinta de a nega beneficiile unui astfel de job si a-i exacerba prezenta in viata liderilor, care reusesc sa fie zen la birou si in viata personala.

Clientii mei sunt oameni care vor sa se simta bine in pielea si viata lor, iniferent de nivelul succesului masurat in functie de conventii si repere sociale. Indiferent de varsta si statut social. Sunt oameni care aleg sa se deschida spre o perpectiva mai inalta asupra vietii si care, din varii motive, ajung sa-si puna intrebari  profunde despre ei. Sunt oameni care realizeaza la un moment dat ca rezultatele bifate in viata nu le-au adus fericirea si se hotarasc sa afle ce e  dincolo de asta, adica dincolo de statut, imagine, succes. 

De asemenea, clientii mei sunt oameni care vor rezultate concrete in viata lor (in relatii, la serviciu, in afaceri). Dar si acestia afla, inevitabil, ca rezultatele pe care le au si le vad in exterior isi au radacina (matrita) in interior si ca realitatea este creata exclusiv de alegerile pe care le-au facut si le fac, de setul de convingeri la care se raporteaza. 

Cat e influenta mentala si cat influenta mediului inconjurator in reusita unui om?

Hm… pentru mine influenta mentala si cea a mediului inconjurator sunt unul si acelasi lucru. Influenta mediului inconjurator ajunge la noi prin intermediul mintii: „ce ar fi bine sa fac”, „cum sa evit sa gresesc”, „ce sa spun ca sa fac o impresie buna” etc… toate acestea raportandu-ne la imagini exterioare la care incercam sa ne adaptam. Si da, mintea ne poate conduce spre succes, dar depinde la ce fel de succes ne referim. De multe ori, succesul, asa cum este el perceput la nivel social, nu este dublat si de succes interior, daca mijloacele folosite, alegerile si actiunile nu sunt in concordanta cu adevarul personal, cu ceea ce stie fiecare om, inlauntrul sau, ca isi doreste la un moment dat. S-ar putea ca pentru cineva succesul sa insemne un anumit nivel de recunoastere sociala sau o anumita suma de bani in cont. Pentru altcineva, succesul, chiar in acest moment, s-ar putea sa insemne o relatie implinita, sa poata spune exact ce simte si vrea si/sau sa aiba usurinta cu tot ce apare in viata sa.

Bazandu-ma pe propriile introspectii si constientizari, dar si pe experienta lucrului cu atatia oameni, nimeni nu cauta succesul cu adevarat. Toata lumea cauta starea asociata acestuia, cauta sa fie fericita. Intrebarea este: fericirea e acolo, afara, unde o cautam adesea? Ea sta intr-un anume rezultat sau isi are sursa in noi?

Intorcandu-ne la influenta mintii, si pastrand perspectiva succesului interior si exterior dorit de fiecare in mod constient si autentic, aceasta de cele mai multe ori ne impiedica. In celelalte cazuri, reprezinta un ajutor aparent.

Cat se bazeaza omul Nicoleta Svarlefus pe instinct si cat pe analiza profunda, pragmatica?

Ma bazez, in majoritatea cazurilor, pe ceea ce simt si stiu ca e bine pentru mine, fac alegeri in functie de cata energie si bucurie am pentru ceea ce-mi „propune” viata sa traiesc. Analizele pragmatice ne introduc intr-un spatiu al fricii si neincrederii, al acelei influente exterioare despre care vorbeam mai sus. Cand analizam, ne raportam la ceva exterior…

De cele mai multe ori, facand alegeri in urma analizelor indelungi, n-am facut decat sa recreez un scenariu vechi si sa repet, in bucla, experiente. In timp, cu antrenament si prezenta, am inteles ca spatiul mintii este limitat si ca exista un alt spatiu, infinit al fiintei, accesibil oricui in orice moment, din care putem  culege cunoastere si posibilitati. E uimitor cum se aliniaza totul dupa inima noastra, atunci cand o auzim si o lasam sa aleaga. Pentru mine, aceasta este creatia.

Fara a fi un guide-line, spune-ne ce ar trebui sa stim (carti, filme, oameni, evenimente), care sa ne influenteze pozitiv traiectoria.

Nu trebuie sa stiti, pentru ca stiti deja. In plus, nu trebuie nimic. Va incurajez sa primiti/priviti resursele care va apar in cale si sa alegeti in functie de ceea ce va inspira pe voi, si nu neaparat in functie de ceea ce i-a inspirat pe altii. Calea fiecaruia este unica, fiecare fiinta isi are propriul proces si e necesar sa aiba incredere in ceea ce stie ea la un moment dat ca are nevoie si ii e util. 

Exista acum nenumarate resurse care ne pot sprijini. Iar frumusetea este ca cele potrivite vin mereu spre noi, cand suntem deschisi sa le primim. Nu e nevoie decat sa cerem, sa avem intentie, sa vrem si sa avem incredere ca vom primi. Si cand apar, sa le recunoastem si sa actionam.

Care a fost cea mai puternica revelatie, cel mai impresionant moment de cand te "joci" cu inimile si sufletul oamenilor?

Interesanta intrebare! Au fost atatea momente si atatea revelatii, incat viata mea este in sine o revelatie continua. 

Uite, o revelatie pe care mi-o amintesc acum a fost cea care mi-a aratat mai clar ca niciodata, ca tot ce fac , fac pentru mine si nu pentru ceilalti. Asta mi-a daramat piedestalul la care lucrasem pana atunci si m-a reconstruit fundamental , prin durerea aferenta renuntarii la gandul si convingerea ca „eu ii ajut pe ceilalti, deci am un merit in rezultatele lor”.  De unde rezulta ca nu ma joc cu sulfetul si inima nimanui, doar cu ale mele. Si orice om face la fel, fie ca stie sau (inca) nu.