Starea de linişte
Conceptul de linişte este mai uşor de inţeles decat cel de pace, dar mie una mi s-a părut mai greu de pus in practică. Aş dori să iţi pot descrie cat de mare a fost rezistenţa pe care am opus-o chiar şi simplei ascultări a celor care mi-au descris liniştea ca o parte integrantă a „Vieţii trăite din toată inima”. De la meditaţie şi rugăciune la perioadele regulate de reflecţie tăcută şi la retragerile in solitudine, toţi subiecţii din această categorie mi-au vorbit despre nevoia de a-şi linişti corpul şi mintea pentru a nu cădea pradă anxietăţii şi pentru a nu se simţi copleşiţi.
Sunt convinsă că rezistenţa mea in faţa acestei idei provine de la faptul că simplul gand la meditaţie mă face să mă simt neliniştită. Ori de cate ori incerc să meditez, mă simt o impostoare. Imi petrec tot timpul gandindu-mă ce să fac pentru a-mi opri procesul gandirii! Bun, deci nu mă gandesc la nimic. Nu mă gandesc la nimic. Lapte, scutece, detergent pentru rufe… stop! Bun, deci nu mă gandesc la nimic. Nu mă… Doamne, mai durează mult?
Nu-mi place să recunosc acest lucru, dar adevărul este că pană nu demult ideea de linişte imi provoca o mare anxietate. In mintea mea, ea era strans asociată cu asumarea unei posturi şezand cu picioarele incrucişate şi cu focalizarea asupra unei stări evazive de vid mental. Pe măsură ce am colectat şi am adunat mai multe poveşti de viaţă, mi-am dat seama că această perspectivă era greşită.
Iată definiţia liniştii care a reieşit din datele pe care le-am adunat: Liniştea nu se referă la focalizarea asupra unei stări de vid mental, ci la crearea unui luminiş mental, a unui spaţiu eliberat de emoţii in care să ne putem gandi, să putem simţi, să visăm şi să ne punem intrebări. Dacă ne putem detaşa de prezumţiile noastre referitoare la starea de linişte şi dacă ne putem crea acest spaţiu interior, noi avem o şansă mai bună de a ne deschide şi de a ne confrunta cu următorul obstacol in calea liniştii: teama. Iar această teamă poate fi foarte intensă.
Dacă vom face o pauză suficient de lungă pentru a ne crea acest spaţiu mental liniştit, adevărul vieţii noastre va ieşi invariabil la suprafaţă. Noi ne convingem singuri că dacă vom rămane suficient de ocupaţi şi vom continua să ne mişcăm, realitatea nu va ţine pasul cu noi. De aceea, evităm adevărul care ne spune cat de obosiţi, de speriaţi, de confuzi şi de copleşiţi ne simţim.
Ironia sorţii face ca lucrul care ne epuizează cel mai tare să fie exact această incercare de a evita adevărul. De aceea este anxietatea atat de omniprezentă: ea se alimentează din propria ei energie. Intotdeauna am fost de părere că dacă ar incepe să se organizeze intalniri in 12 Paşi pentru dependenţii de „ocupaţii”, organizatorii ar avea nevoie de un stadion intreg pentru participanţi.
Pe langă teamă, un alt obstacol care se opune stării de linişte şi de calm este maniera in care am fost educaţi să ne gandim la aceste practici. Incă din primii ani de viaţă, noi primim mesaje confuze legate de valoarea stării de calm şi de linişte. Părinţii şi profesorii ţipă la copii: „Linişteşte-te!” sau „Stai cuminte!”, in loc să ii ajute să adopte comportamentele pe care doresc să le vadă implementate in practică.
De aceea, in loc să se transforme intr-o practică ce merită să fie cultivată, starea de calm dă naştere unei anxietăţi perpetue, iar ideea de linişte ne face să sărim cat colo! In această lume din ce in ce mai complicată şi mai cuprinsă de anxietate, noi avem nevoie de mai mult timp pentru a face din ce in ce mai puţin.
De aceea, atunci cand incepem să cultivăm starea de calm şi de linişte in viaţa noastră, acest lucru se poate dovedi dificil, mai ales dacă sesizăm cat de mult ne definesc stresul şi anxietatea viaţa de zi cu zi. Din fericire, dacă perseverăm, anxietatea işi pierde incetul cu incetul puterea asupra noastră, iar noi dobandim o claritate din ce in ce mai mare referitoare la ceea ce facem, la motivele pentru care facem ce facem şi la lucrurile cu adevărat importante pentru noi.
Dr. Brené Brown
Sursa: Darurile Imperfecţiunii - Editura ADEVĂR DIVIN
Imagine: youtube.com