Subconştientul colectiv

Marea realizare a lui Jung nu a fost identificarea conceptului de umbră, şi nici chiar teoria arhetipurilor pe care a lansat-o. Principala lui descoperire a fost aceea că toate fiinţele umane împărtăşesc acelaşi sine. Întrebarea „Cine sunt eu?"‚ depinde de întrebarea „Cine suntem noi?".

Fiinţele umane sunt singurele creaturi care îşi pot crea un sine. De fapt, ele chiar sunt obligate să facă acest lucru, întrucât el este cel care le permite să aibă un punct de vedere personal şi o perspectivă unică asupra lumii. Fără un sine, creierul nostru ar fi bombardat de nenumărate imagini senzoriale care nu ar avea niciun sens pentru noi.

Copiii mici nu au încă un sine, motiv pentru care îşi petrec primii trei ani creându-şi-l, adică structurându-şi personalităţi şi preferinţe, temperamente şi interese. Orice mamă poate depune mărturie că timpul în care copilul ei nu reprezintă decât o tabula rasa este minim, sau poate nu există deloc. Noi nu intrăm în această lume ca receptori pasivi ai informaţiilor exterioare, ci în calitate de creatori dornici de manifestare.

Când sinele individual, cu nevoile, convingerile, impulsurile, dorinţele, visele şi temerile sale devine perfect structurat, lumea din jur capătă dintr-odată sens. „Eu şi al meu‚ nu există decât cu un singur scop: de a ne conferi un statut personal în această lume. Aşadar, noi avem cu toţii un sine, şi suntem dispuşi să ne apărăm cu orice preţ dreptul lui de a exista.

Creaţia noastră rămâne însă fragilă. Cu toţii am trecut prin crize existenţiale cum ar fi moartea unei persoane dragi sau vestea că suferim de o boală gravă. Astfel de crize care ne atacă bunăstarea ne atacă simultan simţul sinelui. Dacă îţi pierzi casa, banii sau consoarta, acest eveniment exterior transmite sinelui tău fiori de îndoială şi de teamă. În orice moment în care simţi că lumea în care trăieşti se destramă, ceea ce se destramă de fapt este identitatea ta (sinele tău) şi încrederea sa că poate înţelege realitatea.

Egoul (personalitatea) este extrem de fragil(ă) şi are nevoie de timp pentru a se reface după un astfel de eveniment traumatic. Dat fiind că nu suntem conştienţi de maniera în care ne-am creat acest sine de care ne cramponăm apoi cu atâta disperare, el ne poate oferi mari surprize. Freud i-a uimit la culme pe savanţii timpului său atunci când a afirmat că sinele uman are o dimensiune ascunsă în care există dorinţe şi impulsuri pe care adeseori noi nici nu le recunoaştem.

După ce a devenit principalul discipol al maestrului, Jung şi-a dat seama că mentorul său a greşit când a afirmat acest lucru. Inconştientul nu este individual, ci colectiv. Atunci când un individ simte impulsuri şi dorinţe pe care nu le înţelege, acestea provin din întreaga istorie a umanităţii. În viziunea lui, fiecare dintre noi suntem conectaţi la un „subconştient colectiv", după cum l-a numit el.

Ideea că noi ne-am creat un sine separat şi perfect izolat este o iluzie. În realitate, noi am accesat imensul rezervor al tuturor aspiraţiilor, impulsurilor şi miturilor umane. Ei bine, acest conştient comun este exact sălaşul umbrei. Unii oameni sunt mai sociabili, alţii mai puţin, dar nimeni nu poate ieşi complet din sinele colectiv.

Pronumele „noi‛ este numitorul comun care ne reaminteşte în permanenţă că niciun om nu este o insulă. Jung a cercetat ceea ce se ascunde sub suprafaţa socială, pentru a revela astfel dimensiunea ascunsă a pronumelui „noi‚. Termenul de subconştient colectiv este mai degrabă unul tehnic, snele comun pe care îl împărtăşim cu toţii fiind absolut esenţial pentru supravieţuirea noastră.

Deşi toată lumea încearcă să se desprindă de acest „noi", acest lucru este deocamdată imposibil. Spre exemplu, noi dorim să fim consideraţi americani, dar nu nişte americani „răi‚ (urâţi de restul lumii). Simpatizăm alte grupuri etnice, dar ne simţim diferiţi de ele şi de regulă mai buni.
Dacă trecem printr-o criză, ne dorim ca familia să ne fie alături, deşi în alte ocazii insistăm asupra necesităţii de a ne păstra individualitatea şi viaţa
separată de familie.

Coaliţia dintre „eu‚ şi „noi‚ nu este deloc una comodă. Mintea conştientă nu poate răspunde integral (şi de multe ori nu poate răspunde deloc) la astfel de întrebări. Sub suprafaţa conştiinţei roiesc impulsuri, prejudecăţi, frustrări, dorinţe, temeri şi amintiri colective care fac parte integrantă din noi pentru simplul motiv că „noi"‚ reprezintă identitatea noastră în egală măsură cu „eu".

Deepak Chopra, Debbie Ford, Marianne Williamson

Sursa: Efectul umbrei - Editura ADEVAR DIVIN

Imagine: drtism.com