Supărarea, o armă ideală pentru manipulatori

Acest articol este scris ca urmare a unui fapt îngrijorător, mulți adulți, chiar foarte mulți adulți nu s-au maturizat cu adevărat mental și emoțional. Consecința principală este că acest adult a rămas blocat, în procesul său de creștere mentală și emoțională, la o vârstă de până în 7 an (în cele mai multe situații). 

Chiar dacă vă scriu acest articol, asta nu înseamnă că mă includ în categoria celor care s-au maturizat cu adevărat, am întâmpinat multe provocări în procesul meu de maturizare (mentală și emoțională), proces pe care am început să îl deblochez cu adevărat d-abia la vârsta de 31 de ani.

La ce ne ajută adulții cu adevărat maturizați mental și emoțional? Răspunsul îl poți obține doar dacă stai în preajma lor, pur și simplu simți asta, simți acea stabilitate internă și în același timp simți cum își gestionează momentele de instabilitate. Mai poți observa cum acei oameni pot lua decizii pe care și le asumă, chiar dacă deciziile lor sunt la fel de imperfecte ca ale celorlalți. Motivul pentru care își pot asuma deciziile este pentru că sunt într-o comunicare profundă cu viața din ei și cu viața din ceilalți, parcă viața le răspunde și astfel nu mai au de ce să găsească vinovați pentru ce se întâmplă în viața lor.

Din experiență îți spun, asta nu înseamnă că pe măsură ce înaintăm în proces nu mai simțim vinovăție ori altă stare joasă ci știm cum să o gestionăm din ce în ce mai bine. Omul matur mental și emoțional nu este o destinație ci reprezintă mai mult o cale. Pe această cale primim tot ce avem nevoie, oameni, resurse, informații, alinierea cu viața este prezentă.

Când omul matur simte că a ieșit din aliniere, nu este dezamăgit, ba chiar bucuros, pentru că și-a dat seama din timp și astfel poate lua decizii rapide care să nu îl afunde în responsabilități care nu i se potrivesc. De cele mai multe ori omul imatur d-abia așteaptă să iasă din aliniere, ba chiar, inconștient, își propune asta, astfel încât să își confirme propriul adevăr care îi șoptește că ceilalți sunt “nașpa” și că nu poate avea încredere decât în propria persoană (ori orice alt adevăr toxic în care crede). Pentru omul imatur suferința este o profeție care se autoîmplinește, astfel că atunci când simte că nu mai este aliniat, ia decizii care să îl scoată și mai mult din aliniament. 

Și acum e momentul să abordez tema din titlu, supărarea ca metodă de manipulare. Să nu uităm că omul imatur mental și emoțional este, în realitate, un copil care s-a oprit din creștere. Ai observat cum procedează un copil de 3 ani când nu primește ceea ce își dorește? Răspunsul depinde de părinții săi ori cei care îl cresc. Dacă părinții sunt ei înșiși maturi, atunci copilul va învăța din exemplul lor și nu se va bloca într-o dorință. Dacă părinții nu sunt în stabilitate în acel moment, copilul va face tot ceea ce poate pentru a ca dorința să îi fie îndeplinită.

Copiii care s-au blocat în procesul lor de creștere mentală și emoțională devin, în timp, niște manipulatori iscusiți, instinctul de supraviețuire sprijinindu-i în acest efort. Una dintre metodele cele mai folosite este supărarea. “Vrei să nu mă mai vezi supărat/ă?”, „Vrei să nu mai țip?”, “Vrei să nu îmi mai fac rău?” ar fi o parte din întrebările „puse pe masă” de copil pentru a primi ce își dorește. În funcție de reacția celor din jur, aceștia se adaptează și dacă observă că ceilalți cedează, își cimentează niște strategii pe care le vor folosi, de multe ori inconștient, în viitor.

Este o zicală care se aplică în această situație: „cu teroriștii nu negociezi” și hai să recunoaștem cu toții, dacă răspundem la supărarea celorlalți, indiferent de vârsta lor, făcându-le pe plac, aceștia ne vor “teroriza” de fiecare dată când vor dori ceva de la noi. Astfel, comunicarea se reduce la istericale și nimeni nu iese câștigat.

Vreau să menționez ceva, una este să te superi fără a folosi supărarea ca o armă și alta este să te superi și să folosești supărarea ca o armă. Suntem oameni, avem momente când ne supărăm, face parte din experiența noastră de viață. Dacă, însă, folosim supărarea noastră ca metodă de a obține ceva din exterior, aceea este o altă poveste.

Atunci de ce supărarea este una dintre cele mai folosite metode pentru a obține ceva? Pentru că ... imaturitate mentală și emoțională, am menționat și mai sus. Dacă tot cedăm la supărăcismele altora, tot ce facem este să îi încurajăm să folosească această armă în continuare.

Eu am decis să comunic cu oamenii doar atunci când am cu cine comunica. Altfel, nu mă interesează, este alegerea lor dacă se supără sau dacă aleg istericalele. Dacă le permit celorlalți să folosească supărarea ca o armă împotriva mea, eu mi-o iau și ei rămân blocați în propria imaturitate.

Așa că STOP folosirii supărării ca o armă!

Dacă ne-am opri din acest război al supărărilor reciproce, vom putea comunica din conexiune, în profunzime, ne vom asculta nevoile mai bine, ne vom accepta și ne vom deschide unii față de ceilalți pentru a colabora. 

Fie ca inima să Ni se deschidă, mintea să Ni se recondiționeze și corpul să Ni se vindece!