Taci! Vreau sa ma aud...

Lumea e plina de facatori de galagie. Ai observat ca uneori, chiar si in spatiile in care nimeni nu vorbeste, e galagie? O galagie a gandurilor, grijilor si judecatilor celor care umplu acel spatiu… Un amestec de zgomote fara sens, fara continuitate, care te fac sa spargi linistea cu un strigat, desi te abtii si o faci punand o intrebare banala, despre vreme de pilda.

Liniste nu inseamna (doar) lipsa de vorba. Linistea e mai mult de atat. E spatiu gol pe care-l lasam sa fie in noi, e curatenia pe care o suntem, e creatia fiecarui moment de acum. Linistea e cautata  cu disperare, desi multi nici nu stiu ca asta cauta. 

Pe langa galagia din cap, exista galagia pe care o fac oamenii ca sa scape de apasarea din ei, de productia prolifica de ganduri, de intrebarile care ar tasni in liniste… E galagia de afara, sunt urletele celor de pe strazi, sunt certurile care razbat prin peretii apartamentelor de bloc, muzica data la maxim, rasul zgomotos, vorba tare si muuulta si degeaba… polemicile tipate, interminabile  si ridicate la rang de cinste (sau la drept de stat in cinste), motoare tunate  care-ti huruie in creier daca stai in oras si cate si mai cate… Pe principiul, zgomotul ne salveaza de la moartea care-si arata coltii pe deasupra inimii acoperite de inconstienta si pe care trebuie sa o privim in ochi cand suntem singuri si/sau in liniste. 

Si cei cativa constienti, sau pe cale sa devina astfel, care vor sa se auda, cauta spatii linistite, fug de mall-uri si locuri aglomerate, evita intalnirile in care toata lumea vorbeste deodata… riscand sa fie catalogati drept inadaptati, salbatici sau, in cel mai bun caz, fitosi. 

Si ne facem griji din cauza poluarii, cand noi, prin ceea ce emitem in spatiul pe care-l locuim, suntem cei mai de  temut agenti de poluare. Ne aruncam deseurile mentale in aer, le trimitem in case, pe strazi, in spatiile prin care trecem cu gandul sau cu corpul. Proiectam asteptari si judecati, le lipim de mintile si trupurile celor pe care-i intalnim, le lasam sa ne iasa din cap sau pe gura fara sa stim ce creeaza ele. 

Ti s-a intamplat sa vrei liniste, sa vrei sa auzi doar viata si atat? Ti s-a intamplat sa vrei sa mirosi aerul, sa vrei sa savurezi momentul, dar sa fii permanent invadat de cineva care vorbeste intr-una? Ti s-a intamplat sa nu stii cum sa spui „lasa-ma in liniste, te rog sa taci”?

Ei bine, fiecare om este raspunzator de propria liniste. Fiecare este raspunzator de realitatea pe care o vede, o traieste si, in definitiv, o creeaza. Si cum nu poti sa controlezi intreaga lume, nu poti s-o reduci la tacere la comanda, nu-ti ramane decat sa asezi linistea in tine, s-o protejezi, sa o ceri cand e nevoie. Sa te retragi cand nu poti duce zgomotul lumii sau cand acesta te impinge in uitare de sine. Sa stii sa spui nu. Sa poti face un pas inapoi cu curaj, atunci cand situatia nu e potrivita pentru tine. Sa ai curajul de a te asculta, ingriji, respecta, iubi. Indiferent ce.