Timpul cu Tine

Așa cum contează cel mai mult timpul prezent și cum majoritatea cărților de dezvoltare personală îl promovează ca fiind cel mai “bun”, viitorul și trecutul fiind doar axe pe care ne purtăm, așa consider că cel mai valoros timp petrecut aici și acum, este timpul cu propria persoană, cu propria ființă.

Există o vorbă care umblă pe lângă noi: “ne naștem singuri, murim singuri”, vorbă care vine uneori să ne “îmbărbăteze” speranța în căutarea de doi și alteori să ne dărâme, accesând teama de singurătate. Observ că această zicală are atât de central acest “singur” și consider că el are acea poziție dintr-o angoasă, o umbră de cunoaștere, o pată, o parte pe care mintea nu o știe și nu o poate măsura. Ce a fost înainte și ce urmează după? Marea întrebare la care au căutat să răspundă atâtea ființe umane și la care, și în prezent, fiecare e liber să răspundă. Eu am în continuare întrebări și nu pot să nu observ continuitatea acestei întrebări care dăinuie de mii de ani, prin simpla lipsă a unui răspuns care să ne potolească pe toți.

Întorcându-mă aici și acum, v-aș propune să privim nașterea și moartea din acea zicală ca pe o axă trecut-viitor. Atunci, avem două extreme: rămânem singuri că și așa plecăm singuri sau ne căutăm toată viața pe cineva de care să ne agățăm în speranța că acea singurătate, de la plecare, va fi mai ușoară. Propun să ne uităm la gri și să înțelegem că prezentul poate să fie și singur și împreună. Doar o extremă, consider că nu ne îmbogățește, ne lasă goi de cealaltă extremă. Dacă ne naștem singuri și stăm singuri, nu am mai avea bogăția de amintiri, de afecte și reprezentări, de relații și iubiri, de conținut atât de viu. Dacă refuzăm să stăm și singuri, avem doar doi și niciodată doar pe noi. Astfel, cunoaștem mai puțin din noi, fără o bază de siguranță pentru noi.

Timpul cu tine este cumva timpul pe care-l petreci în spațiul dintre naștere și moarte, este timpul care are cea mai profundă esență și sens despre tine și din tine. Este timpul în care te pregătești tu pe tine din amintiri și din ceea ce nu știi că știi. Acel acum, este acum cu tine, dintre cel care ai fost și cel care vei deveni. Este POTENȚIALUL tău.
El poate fi timpul tău dintr-o formă de terapie, din meditație, din stat singur cu nasul într-o carte, din cafeaua cu tine, din momentele de reflectare, din oglindă și din alte momente cu tine. Și atunci, consider că singura diferență între noi ca și oameni, se poate măsura prin timpul petrecut aici cu tine, cu propriul Sine.

SINGURĂTATEA poate fi un cuvânt destul de dur, apăsător și greu, el este în final o realitate pe care fiecare dintre noi este nevoit să o întâlnească, să o cunoască și s-o trăiască, la un moment dat, pe o axă a timpului. Propun să privim singurătatea și ca o mină de aur, un timp cu tine, pentru tine. În liniștea aceea te poți auzi și te poti asculta. De multe ori ne auzim și de puține ori ne ascultăm. Așa cum avem dorința să descoperim locuri noi, oameni noi, relații noi, parteneri noi, mâncăruri noi, haine noi, lucruri noi și alte obiecte tranzitorii și noi, așa putem căuta să direcționăm dorința de nou și spre noi.

Cunoașterea de sine poate fi o nevoie, mai profundă, cerută de corp și vibrată de Suflet. Nevoile, fiind mai abisale, stau de multe ori în spatele dorințelor. Și stau acolo ascunse, singure și neascultate (cred că a experimentat fiecare dintre noi aceste trăiri, într-un anumit moment dat, în copilăria lui), deoarece dorințele se aruncă-n față, uneori oarbe și goale, uneori nu ale noastre. Da, ne putem contamina cu dorințele celorlalți. De aceea, timpul pentru tine cu tine este sacru.

Pentru a ajunge la acea nevoie, este important să facem curat prin dorințe, prin dorințele de “noi doi” care nu ne lasă pe “noi”, singuri, în mai puțin de doi.
Un om drag, mi-a spus cândva: “Tată, esti ceea ce hoțul nu-ți poate fura!”

Timp cu voi!

Alexandru Ionuț Bătinaș