Traiasca "dez-amagirile"!
Contextul energetic este puternic acum şi tot ce ni se întâmpla are rolul de a ne scutura, conştientiza, purifica, transforma. Tot ce pare iniţial dureros nu poate fi decât o binecuvântare, un prilej de revelaţie şi adevăr, un prag înalt de păşit, dacă suntem atenţi la rolul spiritual de fond.
Unele experienţe vin acum sub forma dezamăgirilor repetate şi dureroase. Fie ne trezim abandonaţi de oameni în care credeam, fie prin schimbarea statutului social şi profesional, ne trezim singuri sau pur şi simplu primim acuze care mai de care mai directe, tăioase şi dure. Suntem puşi în situaţii extrem de provocatoare, din care au dispărut menajamentele, dorinţa de a păstra aparenţele şi de a ne preface că totul e bine când nu e.
Prin urmare, cuvântul foarte des folosit acum pare să fie "dezamăgire". Aud în dreapta şi în stânga: "sunt dezamăgit/a", "am parte numai de dezamăgiri", "nu mă aşteptam de la X să spună sau să facă asta", "când aveam cutare slujba, suna non-stop telefonul, acum, când nu mai am acea carte de vizită, nimeni nu e de găsit", "e trist că prietenii îţi fac aşa ceva", "am crezut că X îmi e prieten", "aceştia nu sunt prieteni", "m-am săturat" etc.
Dar haideţi să fim oneşti şi să recunoaştem că într-un fel/moment sau altul am făcut şi noi la fel. Ce, nu vi s-a întâmplat niciodată să trataţi cu prioritate oamenii în care vedeaţi oportunităţi sau cu care măcar aveaţi un scop comun, ori vă intersectaţi cu treabă? Aşa-zise relaţii de conjunctură. Toţi am trecut prin asta, şi de-o parte şi de alta a baricadei. Că dreptate au toţi, depinde de unde te uiţi.
Toate afirmaţiile şi punctele de vedere de mai sus sunt îndreptăţite, dacă privim la suprafaţă şi ne cramponăm de formă, fără să ne uităm în profunzime şi dacă preferăm să rămânem în clişee vechi de-o viaţă, în loc să schimbăm ceva.
Plângerile îndreptate către alţii, dar şi plângerea de milă nu ne folosesc la nimic şi nu vom face decât să ne închidem tot mai mult, din dorinţa de a ne "proteja" pe viitor. Ca şi când, în loc să ieşim să dăm mormanul de zăpadă din faţa uşii, preferăm să stăm în casă chiar dacă nu avem ce mânca şi riscăm să murim.
Aşadar, după ce trece durerea şocului cu care vine dezamăgirea la pachet, hai să ne uităm ce ne doare de fapt. Ne doare ce-au făcut ceilalţi, ne dor alegerile lor? Sau ne dor propriile compromisuri? Ne doare că ei au stat lângă noi sau că noi i-am lăsat, conjunctural, să facă parte din viaţa noastră. Ne doare că ei nu au fost autentici, sau că noi înşine nu am fost?
Dezamăgirea nu e altceva decât pierderea unei amăgiri. Ia priviţi: dez - amăgire. Acum vedeţi ce ne doare? Ne-am amăgit, am avut aşteptări, am creat o imagine despre cineva, apoi, surpriză, imaginea din realitate nu se suprapune peste imaginea din capul nostru.
Apoi, e absolut firesc ca oamenii să vină şi să plece din viaţa noastră, să stea atât cât avem nevoie pentru creşterea noastră comună, dar asta e altă discuţie. Poate o să scriu şi despre asta la un moment dat.
Dacă eşti suficient de iubitor de... tine, te poţi bucura de dezamăgiri. Acestea sunt momente atât de preţioase, care-ţi dau ocazia să scapi de amăgiri, să vezi realitatea aşa cum este, să-ţi vezi propriile compromisuri şi alegeri, să te vezi pe tine in olginda pe care ceilalţi ti-o aşează în faţă, să faci schimbări benefice, să aduci ceva nou în viaţa ta, să faci curăţenie şi să elimini tot ce îţi lua din putere fără să-ţi dai seama, să te re-creezi pe alte baze, mai curate, mai înalte, mai aproape de cine eşti tu cu adevărat.
Dezamăgirile sunt urmate de binecuvântări întotdeauna, chiar dacă nu imediat.
E atât de uşor să ne amăgim! Probabil mereu o vom face. Dar ce bine că există dezamăgirile! Altfel nu ne-am trezi niciodată, nu am schimba nimic, ne-am preface mereu că e bine aşa şi am muri de-a binelea. Ce bine că avem parte de provocări care ne forţează să ne privim în spaţiul solitudinii, departe de privirile altora, care ne topesc ego-ul şi ne învita la smerenie, care ne amintesc că suntem vii, că viaţa curge prin noi odată cu schimbările! Trăiască dezamăgirile!
Nicoleta Svârlefus
*Imagine: dupa lucrarea Cristinei Tamas: "Bridge over troubled water"
(Articol publicat in octombrie 2012 pe blog)