Transformati de Lumina Divina

Autor: AstroCafe.ro - sambata, 22 martie 2014, 8576 vizualizari
Transformati de Lumina Divina

Am pus mâna zilele astea pe o carte care m-a captivat, interesantă cuvânt cu cuvânt. Se numeşte Transformaţi de Lumina Divină scrisă de Dr. Melvin Morse. Încă de la primele rânduri mi-am dat seamă că este vorba despre nişte experienţe trăite la graniţa dintre viaţă şi moarte. Mi-am amintit pe loc că şi mama ne-a povestit când eram mai mici despre o astfel de experienţă când a intrat în moarte clinică. Ţin minte că m-a impresionat foarte mult ce descria că s-a întâmplat cu sufletul ei în acele momente când medicii îi declaraseră decesul… Probabil, n-am să uit niciodată…. Poate ai auzit şi tu astfel de povestiri ciudate, aşa-i?

Ceea ce mă face să înţeleg îndeaproape o experienţă EGVM (experienţă la graniţa dintre viaţă şi moarte) este un fenomen fascinant pe care eu însămi l-am trăit, care deşi nu s-a petrecut în condiţii periculoase, a avut un impact puternic de transformare asupra mea. A fost ceea ce numesc oamenii de ştiinţă o experienţă extracorporală sau ieşire din corpul fizic. Dar nu despre asta am să povestesc aici.

Milioane de oameni din întreaga lume au experienţe la graniţa dintre viaţă şi moarte, adică ceea ce se întâmplă atunci când din diverse motive o persoană moare pentru ca la scurt timp să revină la viaţă (cu sau fără intervenţia medicilor). Acest fenomen a atras atenţia cercetătorilor medicali, care examinând mii de cazuri, au reuşit să identifice trăsături comune ale experienţelor EGVM.

Iată despre ce este vorba (voi extrage din carte câteva mărturii date de diferite persoane)

Sentimentul de a fi mort

Este greu de explicat. Era un moment în care nu eram soţia bărbatului meu, nu eram mama copiilor mei, nu eram copilul părinţilor mei. Eram în totalitate şi complet EU. (o femeie de 65 de ani din Chicago, după un atac de cord)

Pace şi lipsa durerii

Era ca şi cum cordoanele care mă legau de lume ar fi fost tăiate. Nu mai simţeam nici teamă, nici durere. Îi puteam auzi pe ei (doctori şi asistente) lucrând în jurul meu, dar nu avea nicio însemnătate. (o menajeră din Georgia care a murit după un accident rutier)

Experienţă extracorporală

Eram capabil să mă privesc în patul de spital. Doctorii şi asistentele forfoteau în jurul meu. A intrat un preot şi a început să facă ultimele pregătiri. Am coborât pe marginea patului şi priveam la tot ce se petrecea. Era ca şi cum aş fi fost spectator la o scenă. Apoi m-am întors în corpul meu. (o femeie din Arizona care a murit în urma reacţiei la un medicament)

Experienţa tunelului

Jucam golf când dintr-odată a început o furtună şi am fost lovit brusc de un trăsnet. Am plutit deasupra corpului meu pentru câteva secunde, iar apoi m-am simţit atras într-un tunel. Nu puteam vedea nimic în jurul meu, dar simţeam că înaintam foarte rapid. Mă aflam sigur într-un tunel şi am ştiut asta când am văzut la capătul celălalt o lumină care devenea din ce în ce mai mare. (un negustor de maşini din Sud, după ce a fost lovit de un trăsnet).

Oamenii de Lumină

Am întâlnit la capătul tunelului o mulţime de oameni. Străluceau cu toţii din interior precum lanternele. Nu cunoşteam pe nimeni dintre oamenii întâlniţi acolo, dar cu toţii păreau să mă iubească foarte tare. (un băiat de 10 ani care a trecut printr-un stop cardiac)

Fiinţa de Lumină

Îmi amintesc că m-am trezit într-o grădină cu flori mari. Dacă ar trebui să le descriu, aş spune că arătau precum nişte dalii mari. M-am uitat în jur şi am văzut această Fiinţă. Deşi grădina era extraordinar de frumoasă, totul pălea în apropierea Lui. M-am simţit întru totul iubită şi împlinită de El. A fost cel mai minunat sentiment pe care l-am trăit vreodată. Deşi a fost cu mulţi ani în urmă, încă mai simt acea stare. (o femeie de vârstă medie care a avut EGVM în copilărie)

Revederea vieţii

Această Fiinţă de Lumină m-a înconjurat şi mi-a arătat viaţa. Tot ceea ce ai simţit, ai gândit sau ai făcut vreodată este înregistrat aici pentru ca tu să te evaluezi. Oricât de neplăcute ar fi unele episoade revăzute, te simţi atât de bine să treci peste toate. Am fost cea care a rănit uneori, iar alteori a adus bucurie. (o femeie din Ohio care a avut o EGVM la 23 de ani)

Împotrivirea la reîntoarcerea în corpul fizic

După ce mi-am revăzut viaţa, nu am vrut să mă mai întorc în corpul meu. Eram liniştit acolo, iar lumina ce mă înconjura emana o iubire pură. Fiinţa de Lumină m-a întrebat dacă voiam să mă întorc şi am spus NU. Atunci el mi-a zis că trebuie să mă întorc, pentru că mai am multe lucruri de făcut. Am fost apoi atras înapoi în corpul meu. Nu am altă modalitate de a descrie aceasta. Deodată eram întins acolo, privind la doctorul care mă reanimase. (un cardiolog resuscitat de către unul din colegii lui).

Transformarea personalităţii

Primul lucru pe care l-am văzut când m-am trezit la spital a fost o floare şi am ţipat. Fie că mă credeţi sau nu, n-am văzut niciodată cu adevărat o floare, până când nu m-am întors din moarte. Un lucru pe care l-am învăţat când am murit a fost că noi toţi facem parte dintr-un univers mare şi viu. Dacă noi credem că putem răni altă persoană sau altă formă de viaţă fără a ne răni pe noi înşine, atunci ne înşelăm amarnic! (un om de afaceri de 62 de ani, după supravieţuirea în urma unui atac de cord).

A trece prin toate cele 9 etape ale unei EGVM se întâmplă rar. De obicei, o persoană care experimentează aşa ceva trăieşte una sau două dintre fenomenele de mai sus. Oricum ar fi, mărturiile unor oameni aflaţi chiar şi pentru câteva secunde la graniţa dintre moarte şi viaţă sunt uluitoare! Adesea, aceste persoane ajung să înţeleagă adevăruri profunde la care în mod normal nu au avut acces. De ce se întâmplă totuşi să revină în corpul fizic şi ce însemnătate are o astfel de experienţă doar cei care au trăit-o pot spune… Probabil cea mai importantă lecţie este aceea a realizării că suntem mult mai mult decât corpuri fizice şi că indiferent cu ce explicaţii logice vin unii medici, ceva minunat şi dincolo de imaginaţia noastră ne însufleţeşte pe fiecare dintre noi… 

Anca Ciobotaru

Sursa articol: noulpamant.ro

Sursa imagine: awakeningourtruth.tumblr.com




Astro Shop

Cele mai noi articole