Trendul feminitatii

Foarte multe femei, realizand sau auzind ca au „prea multa energie masculina”, au inceput sa caute si sa invete cum sa fie „mai feminine”. Evident, exista suficienta informatie in acest sens, exista resurse de tot felul, de la carti, la cursuri si programe de feminizare. Care pot contribui in mod real imbunatatirii starii interioare. 

Si totusi… desi sunt de acord ca acum suntem intr-un moment al integrarii energiei feminine si manifestarii ei, pot sa vad ca uneori femeile forteaza si intelectualizeaza acest proces. Incearca, se straduiesc, incep sa-si puna rochii, sa fie blande, sa taca/asculte mai mult, sa le permita barbatilor sa le cucereasca si sa le sprijine… cu alte cuvinte, incearca sa aplice principiile feminitatii asa cum le-au aflat, invatat, preluat.

Numai ca… fortarea si prefacerea nu au nimic de-a face cu feminitatea, din punctul meu de vedere. Incrancenarea si invatarea, nici atat. Iar cel mai departe de feminitate mi se pare lipsa de autenticitate. Adica, sa porti rochii chiar daca tu nu te simti bine in pielea ta purtandu-le des, sa-ti faci nu stiu ce coafura „feminina”, desi nu-ti place cum iti vine si nu te reprezinta, sa folosesti un ton „cald” (mieros) al vocii, desi ti se potriveste ca nuca in perete, sa stai sa astepti pana face barbatul un pas catre tine indiferent ce… Toate astea mi se par de natura sa creeze o cutie prea stramta pentru ce putem fi. Si parca iar tai din tine, intr-un mod diferit, pentru a-i permite barbatului sa fie barbat. 

Sigur ca pe undeva toate acestea pot functiona la un anumit nivel. Insa ce sustin este ca in definitiv avem nevoie sa ne cunoastem, sa fim constiente, sa ne urmam pe noi. Sa fim conectate in centrul nostru. Iar aceste schimbari se vor produce de la sine, daca sunt potrivite pentru noi. Vom realiza pas cu pas ce sa schimbam, uneori vom constata doar ca unele perceptii si alegeri s-au schimbat de la sine… atunci cand patrundem in interiorul nostru tot mai mult. 

Dupa mine, nici femeia nu trebuie sa fie intr-un anume fel si, cel mai important, nu trebuie sa fie toate femeile la fel. Si nici barbatul nu trebuie sa fie intr-un anume fel. Femeia sa fie ea, asa cum e ea, constienta. Barbatul sa fie el, unic, constient. 

Eu sunt om, fiinta, inainte de toate. Si daca a fi femeie inseamna doar a fi parte dintr-o categorie si a ma supune „regulilor” unanim acceptate despre ce inseamna asta, multumesc, nu ma intereseaza. 

O femeie care mereu ia initiativa, e activa, ii place sa creeze, sa faca lucruri, are o meserie in care e nevoie de multa energie masculina, se poate simti foarte bine asa. Poate asa vrea ea, asa se simte bine. Mama mea e asa. Ea traieste prin miscare, actiune, munca. Asta o face fericita. Si s-ar simti ridicol, poate, sa inceapa sa-si puna flori in par si miere in glas toata ziua buna ziua. Isi manifesta, insa, feminitatea in multe alte forme, contexte si momente.

Incercarea de a fi feminina este non-feminitate. Straduinta de a fi feminina este impotriva feminitatii.

Pentru mine, acum, feminitate inseamna acceptare, in primul rand acceptare de sine, prietenie cu tine. Nu resemnare, nu lipsa de actiune si schimbare, ci trecere constienta prin fiecare etapa. Permitere. Alegere a adevarului tau in moment, nu incercarea de a te repara continuu. Ingaduinta, curgere, receptivitate, creativitate, fertilitate (si nu ma refer doar la a da nastere unui copil, ci la orice dai nastere). Si blandete in calatoria ta.

Sa te straduiesti sa devii ceva presupune efort. Uneori chiar chin. Iar asta nu are nimic a face cu feminitatea. Nu are nimic de-a face cu natura ta interioara. Constienta de sine, insa, te sprijina sa produci schimbarile fara sa stii cum le-ai produs. Mergand in tine, intelegand, permitandu-ti sa fii, alegand cu naturalete urmatorul pas…

Cunosc multe femei care au experimentat succesul, faima, munca asidua pentru a ajunge in varful unei corporatii de exemplu. Apoi, la un moment dat, au avut revelatia ca nu-si mai doresc asta, ca nu le mai implineste, la un moment dat au inceput sa nu se mai simta parte din peisaj, si au schimbat macazul radical. Si-au schimbat atitudinea, profesia, preocuparile, prioritatile, relatiile… Au devenit in mod firesc altceva. Ca o consecinta a propriilor revelatii, ca o invatare din propria experienta. 

Cunosc si femei care, desi aflate in functii de conducere si manifestand in mod prioritar energia masculina, hartuindu-se constant si stand mereu intr-o tensiune maxima, dupa ce au devenit constiente si au permis unor transformari interioare sa aiba loc, totul s-a schimbat. Dar ele nu au schimbat contextul fizic, ci au schimbat pozitia lor in acel context. Au schimbat atitudinea si au produs reale transformari si pentru cei din jurul lor, chiar acolo. Au adus usurinta, bucurie si, astfel, mai multa eficienta. Dar mai ales relatii frumoase, atmosfera de sprijin si bucurie, in locul pe care-l numesc serviciu. 

Vezi bine, deci, ca nimic nu e rau sau bun in mod exclusiv si radical. Nu suna corect pentru mine afirmatiile care exclud total ceva, de tip „femeia corporatista este non-feminina, inconstienta”… etc. In corporatii sunt oameni. Sunt femei si barbati. Si pot produce transformari in interiorul acestor structuri. Oare e inutil? Oare despre ce vorbim noi, de fapt? Nu despre constienta, experienta, cunoastere? Si, in defintiv, nu e un joc totul? Nu putem baga toate corporatiile in categoria „rele”, „distructive”. Nu e corect si e un punct de vedere limitativ. Au rolul lor, inclusiv in a ne face jocurile si a ne cunoaste. Iar ele au oferit un context excelent pentru constienta. Pentru cine il foloseste.

Feminitatea nu e un concept. E gratie.

Nicoleta Svârlefus

Pictura: Marnie Johnson