Ultima religie: Constienta
Asta scriam in ultima zi a anului 2012. Ultima religie, Constiența. Are legătură cu marea transformare de constiintă. Și cu asumarea personală a experientei de Constiință. A nu căuta înafara ta, ci numai înăuntru. A nu crede nimic, ci a explora personal. A-ți întemeia percepția pe propriile tale trăiri. A-ți asuma centrul realității tale, fără a face pe nimeni responsabil de ea. A deveni Creatorul conștient al experienței de a fi Uman. Tot ceea ce facem se întemeiază pe această abordare. Călătoriile noastre sunt destinate nu celor care caută o cale spirituală, ci acelora care vor să o descopere prin propria lor experiență. Nu sunt destinate celor care cred ca au nevoie de guru, popă sau psiholog, nici celor care așteaptă mântuirea din cer, ci acelora care simt că e deja în propriile lor mâini. Marea poartă este Prezența. Oricine o poate practica. Dar nu oricine are curajul să aplice în viața sa marile descoperiri traite în stările de conștiință extinsă.
Noua Conştiinţă, Sfârşitul Timpurilor, Revoluţia Conştiinţei, Noua Eră a Umanităţi, A doua venire a Lui Cristos, Noua Paradigmă, Timpul Înălţării Spiritului, Noua Umanitate… Ce înseamnă de fapt aceste lucruri? Momentul Acum, singura poartă către Fiinţa Integrală. Practicarea Prezenţei, Calea către Sine. Toate acestea nu sunt decât moduri de a exprima un singur lucru: Conştienţa. A deveni o fiinţă conştientă, aceasta este direcţia fundamentală a timpurilor transformării. Cuvântul magic al secolului 21 şi mai ales al anului 2012. Conştienţa este marea Cheia către Sine. Dar ce este până la urmă Conştienţa? Vrei s-o înţelegi. Dar ea nu poate fi decât trăită. Este o Experienţă, nu un concept.
În lumea bulversată a anului 2012 pare că toate noile căi spirituale se reduc la acest cuvânt care se referă la viaţa în ansamblu sau la felii ale ei. A deveni conştient de adevărata natură a universului, a timpului, a iubirii, conştient de adevărata anvergură a fiinţei omeneşti, de natura corpului, a energiei, a emoţiei şi mai ales a minţii, conştient de natura ego-ului, vorbim despre alimentaţie conştientă şi iubire conştientă, despre politici conştiente şi afaceri în care conştienţa schimbă totul. Sfârşitul lumii vechi pare legat de apariţia unei noi lumi, conştiente. Aceasta este trezirea anunţată de profeţi cu milenii în urmă, ce naşte o nouă paradigmă. Adică o nouă perspectivă asupra noastră şi a întregii Creaţii. Astfel, trăim acum momente în care întreaga lume este în căutarea Conştienţei.
Întreaga lume aşa cum o trăim acum, aflată în transformare, este articulată pe modul liniar, raţional de percepţie asupra realităţii. Pentru umanitatea de până acum, conştienţă a însemnat înţelegere a lumii. De aceea, ştiinţa a fost aceea care dictat expansiunea, tehnologia a fost aceea care dus înainte progresul. Cogito ergo sum, cuget, deci exist. Mintea deci şi incredibilul său copil, Ego, au fost aspectele umane care au creat realitatea pe care o trăim. Conştienţă a însemnat raţiune.
Marile minţi ale umanităţii, geniile, au ajuns în punctul în care au perceput ceea ce misticii tuturor timpurilor au trăit dintotdeauna: dincolo de raţiune mai e ceva. Ceva mult mai mare, mai larg, mai cuprinzător. Raţiunea nu numai că nu putea explica totul, dar părea mereu învinsă de acel Ceva iraţional şi aleator, pe care misticii îl numeau Spirit, Dumnezeu, Sine şi în multe alte feluri. Psihologia occidentală care s-a exclusiv de minte şi de ego, numea acea zonă necunoscută a psihicului inconştient. Un alt nume, mai „ştiinţific” pentru adâncimile necunoscute ale fiinţei. Un spaţiu în care păreau să se află toate cheile. Funcţiile corpului omenesc, legile necunoscute care articulau curgerea vieţii, naşterea şi moartea, toate păreau să aibă o legătură cu inconştientul. Cei mai geniali inventatori, artişti, creatori, cei mai mai de seamă oameni de ştiinţă păreau să aibă o relaţie specială cu acest inconştient în care ascundea divinitatea însăşi. Perspectiva asupra acestuia era uneori atât de terifiantă, încât Carl Gustav Jung, unul dintre exploratorii cei mai de seamă ai acestor teritorii obscure, spunea că inconştientul nu va putea fi niciodată adus complet în conştienţă totală, cel puţin nu atâta vreme cât ne aflăm aici, în aceste corpuri, în această experienţă umană. De ce spunea acest lucru? Pentru că inconştientul era una cu iraţionalul, iar conştienţa egală cu raţiunea.
Carl Gustav Jung s-a înşelat. Acum trăim timpurile în care spaţiile inconştiente ale fiinţei devin accesibile fiinţei umane câtă vreme se află în corp, în plină experienţă a încarnării. Doar că, pentru ca acest lucru să fie posibil trebuie redefinită conştienţa. Conştienţă nu înseamnă raţiune liniară, ci mult mai mult decât atât.
A deveni conştient de mai mult este egal cu a percepe mai mult. Din univers şi din sine. Oricine a trăit vreodată fie şi un singur moment de conştiinţă lărgită ştie că percepţia, asupra sinelui şi a lumii se petrece fără aportul gândirii. Poţi simţi fără să gândeşti despre ceea ce simţi. În mod paradoxal, abia atunci când poţi linişti fluxul mental al gândirii, abia atunci începi să simţi adevăratele dimensiuni ale realităţii. Timpul şi spaţiul se modifică, spre spaima raţiunii, tot ceea ce ai crezut că ştii despre realitate se dovedeşte prea mic, prea puţin faţă de adâncimea trăirii. Prezenţa integrală în Acum deschide porţile percepţiei şi, de fapt ale inconştientului personal şi colectiv. Ceea ce părea ascus pentru totdeauna de „lumina raţiunii” survine brusc în realitate. Devii conştient de ceea ce părea pentru totdeauna ascuns în inconştient. Adevăratele dimensiuni ale propriei fiinţe şi ale lumii încept să se arate aşa cum sunt: de o profunzime şi o splendoare de necuprins pentru raţiune.
Aşadar, Conştienţa nu este o aducere a conţinuturilor adânci în raţional, ci o aducere în percepţie, în simţire. Conştienţa nu înseamnă raţionalizare, mentalizare sau înţelegere, ci experienţă,. Se conjugă cu verbul a simţi, nu a gândi. Noua eră, noua conştiinţă, noua „religie” a umanităţii, dincolo de orice formalizare este o aducere în Conştienţă a ceea ce părea scufundat pentru totdeauna în bezna inconştientului. Aceasta este marea transformare pe care o trăim. A recunoaşte profunzimile propriei noastre fiinţe acum, în timpul în care suntem în experienţa umană, în încarnare, a ne aminti adevărata noastră natură, a redescoperi conştienţa Îngerului. Dar nu mentalul este acela care poate face această recunoaştere. El este modul de articulare al vechii lumi, al vechii paradigme. Noua lume se naşte la nivelul inimii, din A SIMŢI, mai curând decât a judeca realitatea.
De aceea orice încercare de a înţelege Noua Conştiinţă, Sfârşitul Timpurilor sau oricum ai vrea să numeşti această transformare este o capcană in se, care duce la spiritual bypassing, sau şuntare spirituală. Este o păcăleală. Stările de conştiinţă extinsă sunt despre experienţă, despre a simţi lumea, despre a simţi propriile adâncuri şi astfel de a le aduce în adevărata lumină, care nu este raţională, ci sensibilă. De aceea tot ceea ce facem în Călătoria Inimii se referă la a experimenta, a simţi, la Acum, la Prezenţă, la Respiraţia Conştientă, căci toate acestea sunt moduri de expansiune. Înţelegerea este succesivă experienţei, nu invers. Mai întâi trăieşti experienţa Sinelui, abia apoi o înţelegi. Niciodată invers. Dacă încerci mai intâi s-o înţelegi, nu vei ajunge niciodată la Sine, care aparţine deocamdată Inconştientului.
Aceasta este tema, de fapt, a acestor timpuri ale Transformării de Conştiinţă: a deveni fiinţe conştiente. Aceasta este singura practică spirituală posibilă, singurul drum, singura abordare. Implicaţiile ei sunt enorme, căci o nouă Conştiinţă înseamnă de fapt, o nouă lume ai cărei arhitecţi suntem chiar noi, Acum, Aici.
Horia Ţurcanu
*Sursa: www.calatoriainimii.net
*Ilustratie de Camil Vojnar
Aboneaza-te la newsletter pentru a afla despre evenimentele si noutatile Astrocafe. Multumim!