Untul de cacao nerafinat
Astazi va propun sa poposim putin intr-o oaza catifelata cu un miros divin, mai exact in lumea untului de cacao. Provenienta lui este, precum o sugereaza si numele, din arborele de cacao, un copac deosebit, cultivat pentru prima oara de Mayasi. Astazi arborele de cacao creste mai ales in Africa, America Latina si Caraibe.
Pana acum cativa ani boabele de cacao au fost utilizate cu precadere in productia de ciocolata, insa recent au fost descoperite si proprietatile miraculoase pe care acestea le au asupra pielii.
Untul de cacao este obtinut prin presarea semintelor de cacao. Nu intamplator am adaugat cuvantul nerafinat in titlu, pentru ca atunci cand untul de cacao este realizat prin presarea la rece, acesta isi pastreaza toti antioxidantii intacti si o aroma puternica de ciocolata. Asta inseamna ca boabele au fost atinse cat mai putin posibil de catre oameni (sau utilaje), pastrandu-si cat mai mult din calitatile naturale. Este cea mai buna metoda de a obtine un unt organic si nerafinat.
Un alt proces pentru producerea untului de cacao suna cam asa: dupa ce boabele de cacao au fost culese, acestea sunt puse in saci si sunt depozitate in camere cu o temperatura calda. Caldura naturala (pentru ca nu este nevoie de una artificiala in zonele din care acestea provin) scoate la iveala untul de cacao care mai apoi trebuie doar colectat si racit pana ajunge la o forma semi-solida.
Hidratant natural:
Untul de cacao este un hidratant excelent pentru piele. Textura lui cremoasa si bogata (pentru ca la baza este de fapt o grasime vegetala) este pur si simplu "inghitita" atunci cand este aplicata pe corp. Si nu ofera doar hidratare, ci creeaza o bariera protectoare pentru piele.
Antioxidant:
In al doilea rand, untul de cacao are un continut neobisnuit de mare de antixodanti. Acest lucru il face un aliat de incredere in lupta impotriva radicalilor liberi, oferind o protectie ridicata pielii si avand efecte antirid. Si daca tot am amintit de numarul mare de antixodanti, este bine de stiut ca, datorita lor, termenul de valabilitate al untului de cacao este foarte mare - pana la 5 ani!
Are un continut bogat in grasimi nesaturate, omega 3 si omega 6 si vitaminele A, E si K, iar asta il face sa aiba o importanta aparte, atat in alimentatie, cat si in cosmetica.
Nu in ultimul rand, untul de cacao are un miros divin, de ciocolata! Se pare ca aroma sa naturala ajuta oamenii sa se relaxeze si sa scape de stres. Mai mult, atunci cand il combini cu uleiuri naturale sau esentiale, aroma sa devine si mai speciala!
Important de stiut: untul de cacao are un continut scazut de alergeni, de fapt, alergia la unt de cacao este foarte rara.
Beneficii:
- puternic hidratant pentru piele (inlocuieste cu succes orice lotiune hidratanta de corp)
- untul de cacao poate fi folosit cu succes in tratarea vergeturilor si cicatricilor
- mentine ph-ul pielii
- elimina roseata si calmeaza iritatiile
- stimuleaza sinteza de colagen
- cand este utilizat pentru masaj stimuleaza sistemul imunitar, energizeaza si relaxeaza intregul organism
- reface tesuturile epidermei
- hidrateaza, regenereaza, revitalizeaza, fortifica si ofera volum parului (daca ai parul foarte uscat, aplica unt de cacao pe toata lungimea firelor de par, acopera-l cu un prosop incalzit timp de doua ore si la final spala-l cu samponul tau obisnuit)
Reteta personalizata:
Untul de cacao se poate topi la bain-marie si amesteca cu alte uleiuri (naturale/esentiale) sau unturi, obtinand propriul unt de corp. Un exemplu pur si simplu delicios este untul de cacoa combinat cu uleiul tau preferat (argan, jojoba, masline etc.) si ulei esential de menta... rezultatul? Mmmmm!
Daca te-am convins cat de minunat este untul de cacao, te rog sa ai grija din ce surse il achizitionezi. Iti recomand sa fie una cat mai sigura, produsul sa fie nerafinat si cat mai natural, altfel... nu te vei bucura de toate proprietatile enumerate mai sus.
Elena Ivan