VINOVĂŢIA

Ca produse ale unei lumi imperfecte, suntem imperfecţi cu toţii. Fiecare din noi a greşit cu ceva. Avem regrete – pentru ce am făcut sau pentru ce ar fi trebuit să facem. Acceptarea cu sincere regrete a propriilor greşeli ne poate ajuta să rămânem pe calea cea dreaptă în viaţă şi ne va încuraja să ne îndreptăm greşelile, acolo unde se poate, şi să luăm măsuri pentru a ne îmbunătăţi purtarea pe viitor.

Dar, dacă ne lăsăm regretul să degenereze până ajunge la stadiul de vinovăţie excesivă, agăţându-ne de amintirea greşelilor trecute, dacă ne autoînvinuim încontinuu şi ne urâm pe noi înşine, nu facem altceva decât să creăm o sursă continuă de autopedepsire şi de suferinţă de care doar noi suntem răspunzători.

Mi-am amintit că, într-o conversaţie în care discutaserăm în treacăt şi despre moartea fratelui lui, Dalai Lama vorbise despre unele regrete pe care le avea cu privire la moartea acestuia. Curios să aflu cum făcea el faţă sentimentelor de regret şi, poate, de vinovăţie, am revenit asupra subiectului într-o altă conversaţie, întrebându-l:

— Când vorbeam despre moartea lui Lobsang, aţi menţionat că aveţi regrete. S-a mai întâmplat să regretaţi şi alte situaţii?

— O, da. De exemplu, cunoşteam un călugăr mai bătrân, care trăia izolat. Venea să mă vadă şi să primească învăţături de la mine, deşi cred că de fapt era mai iluminat decât mine şi că vizitele lui erau doar un fel de formalitate. În orice caz, într-o zi a venit şi m-a întrebat despre o anumită practică ezoterică de nivel înalt. Am remarcat, fără să dau faptului prea mare atenţie, că ar fi o practică dificilă şi mai potrivită, poate, pentru cineva mai tânăr şi că, după tradiţie, trebuie începută pe la jumătatea adolescenţei. Mai târziu am aflat că acel călugăr se sinucisese ca să renască într-un corp mai tânăr şi să aplice mai eficient practica despre care vorbiserăm…

Surprins de povestea lui, am comentat:

— Ce îngrozitor! Trebuie să vă fi fost foarte greu când aţi primit vestea…

Dalai Lama a aprobat trist, cu un gest din cap.

— Cum aţi făcut faţă regretului? Cum v-aţi eliberat, în cele din urmă, de el?

Dalai Lama s-a gândit, în tăcere, destul de mult timp, înainte să răspundă:

— Nu m-am eliberat. E tot acolo.

A tăcut din nou, apoi a adăugat:

— Dar, deşi sentimentul acela de regret n-a dispărut, nu e însoţit de senzaţia de greutate, nu mă trage înapoi. Nu ar ajuta pe nimeni dacă aş lăsa regretul să mă copleşească, să fie doar o sursă de descurajare şi de deprimare fără scop, să mă împiedice să-mi continui viaţa cum pot mai bine.

Atunci m-a izbit din nou, într-un mod foarte visceral, posibilitatea cât se poate de reală ca un om să ţină piept pe deplin tragediilor vieţii şi să reacţioneze la ele emoţional, chiar cu un profund regret, dar fără să se lase tentat de vinovăţia excesivă sau de dispreţul faţă de propria persoană. Posibilitatea ca omul să se accepte pe sine în întregime, cu tot cu limite, slăbiciuni şi greşeli. Posibilitatea de a recunoaşte o situaţie rea aşa cum este şi de a reacţiona emoţional, dar nu exagerat.

Dalai Lama simţea un regret sincer pentru incidentul pe care-l povestise, dar îşi purta regretul cu demnitate şi graţie. Mai mult, purtându-l, nu-l lăsase să-l copleşească, ci alesese să meargă înainte şi să se concentreze pe a-i ajuta pe cei din jur cât de mult poate. Uneori mă întreb dacă această capacitate de a trăi fără a ceda tentaţiei prezentate de vinovăţia cu care ne autodistrugem nu ţine, într-o oarecare măsură, şi de cultură.

Când i-am povestit conversaţia despre regret cu Dalai Lama unui prieten, învăţat tibetan, am aflat că în limba tibetană nu există un echivalent pentru cuvântul „vinovăţie“, dar sunt cuvinte care înseamnă „remuşcare“ sau „căinţă“ sau „regret“, în sensul de „a remedia lucrurile în viitor“. Dar, indiferent care va fi fiind componenta culturală, cred că, punându-ne sub semnul întrebării modul de gândire obişnuit şi cultivându-ne o perspectivă mintală diferită, bazată pe principiile descrise de Dalai Lama, oricare dintre noi poate învăţa să trăiască fără stigmatul vinovăţiei, care nu face altceva decât să ne provoace o suferinţă inutilă.

Dalai Lama

Howard C. Cutler

Sursa: Arta fericirii. Manual de viaţă - Editura Humanitas

Imagine: www.hackspirit.com