Virusul care a răcit Planeta

Autor: Cornel Svârlefus - marti, 17 martie 2020, 171823 vizualizari

Epic, anul 2020. A început cu o vreme neobișnuită. Temperaturile sunt oricum, numai de iarna nu. Pe la noi, unii se cearta care să se așeze la butoanele puterii, din nou. Veșnică poveste. Apoi, am auzit de o viroza în China. Pentru mulți dintre noi nu însemnă mare lucru, ne uităm la ce ne-am propus să facem anul acesta. Firesc, cumva. Un oraș în carantina și în scurtă vreme o regiune de peste 50 de milioane de locuitori. Hm, am spus mulți dintre noi, chinezii fac, din nou, o demonstrație de forță. Noi ne uitam unde să schiem anul acesta pentru că vremea e ciudată. Imobiliarele au atins un preț record, iarăși.

Viața politică ne transmite semnale ambigui pentru tot ceea ce înseamnă economie. An de alegeri locale și generale sau anticipate, pentru că unii sunt fericiți de sondaje. La știri apar în fiecare zi noi informații despre gripa din Wuhan, China. Nimic neobișnuit pentru noi. Suntem obișnuiți cu gripa. O avem în fiecare an. Aproape că ne deranjează insistența cu care ni se prezinta informațiile despre evoluția afecțiunilor din China. Suntem obișnuiți că în fiecare an să avem știri bombastice de tip soc și groaza cu gripa care lovește din nou.

Și totuși, vocile care pronunță Covid-19 sunt din ce în ce mai grave și vin de la medici și oameni de știință din țară și străinătate.
Coreea de Sud are gripa. E normal. Sunt vecini cu chinezii. Și Japonia are gripă. De ce? Sunt peste apă. Dar Italia e departe. Foarte departe. Și totuși, acolo apariția cazurilor este neobișnuit de accelerată.

Iran are aceeași evoluție. Virusul se răspândește cu o viteza nemaivăzută.
China și toată Asia, Iran și tot Orientul Mijlociu, Italia și toată Europa.
A trecut oceanul și se întâmplă și în America de Nord și în America de Sud. Africa stă ceva mai bine. În schimb, are parte de o invazie uriașa de lăcuste.
Multor oameni din aceste regiuni nu le vine să creadă că ceea ce se întâmplă este real. Nici nouă, celor care vedem asta de la distanta, pe laptop, telefon și tv. De altfel, sentimentul general este confuz: nu știm ce ni se întâmplă. Și nici cum.

Panica cuprinde multe comunități, știrile sunt alarmante, autoritățile sunt în panică, panica îi cuprinde și pe oamenii obișnuiți. Dăm năvală în magazine cumpăram cam tot ce putem. Oficialii spun că nu-s probleme cu stocurile dar ne cer să ne izolăm. Aici ne separăm gândurile. Cum pot să mă mai alimentez dacă îmi cer să mă izolez?...
Și în mintea noastră bombardată de marketing este: cumpără. Mai ales acum. Ne vedem de treaba și căutam soluții de supraviețuire pentru o perioada mai lungă. Le știm. Am mai trecut prin asta în anii ’80. 

Copilaria s-a terminat! 

Am intrat cu totii in case. Pentru cat timp? Dumnezeu stie!

Afara e liniste! Chiar!... Afara e liniste. Ce ciudat e sa ai liniste in Bucuresti, luni la ora 11. Si nu doar in Bucuresti! E timpul sa respiram.

Momentul in care lumea se opreste de tot este aproape. E timpul sa ne tragem sufletul. Fortat. Goana dupa orice ne-a aruncat din linia umanitatii reale. Sa respiram si noi si planeta. Pe care am sufocat-o cu stilul nostru invaziv.

E penitenta noastra data de Divinitate, Univers, Arhitect, cum vreti sa-I spuneti, pentru obraznicia noastra, a copiilor acestei planete. Am rupt florile, am spart geamurile altora, ne-am batut ca chiorii, am furat unii de la ceilalti, ne-am jignit, ne-am abandonat, ne-am urat fratele, ne-am jucat cu focul, am aruncat mancarea la gunoi, am umplut casa de mizerie si am facut dezordine.

Asadar, aceasta corectie vine neasteptat, sub forma unui virus, care se propaga rapid, nu e neaparat letal, dar care impune o serie de masuri fara precedent la scara planetara.

Izolarea, autoizolarea sunt necesare. Nedorite, neplacute dar utile mai ales celor care inca nu au capatat infectia. Goana dupa orice si tot dispare. Si lasa loc linistii. Cea de care are nevoie Terra si toate sufletele ei. Si mai ales noi, oamenii. Am si uitat ca ne-am nascut din liniste.

Si totusi, exista o categorie de oameni puternic afectata de  aceasta bizarrerie biologica. Cei in varsta. Parinti, Bunici.

Interesant mod de a ne arata ca si Mama Suprema e afectata de noi. La cine trebuie sa fim atenti cel mai mult azi si pe cine trebuie sa protejam primii? Exact! Parintii si parintii parintilor. Asta ne transmite subtil Natura, Mama Gaia, Terra. E timpul sa aveti grija de mine. Sa ma lasati sa respir. Sa ma AJUTATI sa respir. Nu intamplator boala este virala. Este legata de respiratie si inhalare. De tot ce producem. De noxele produse fizic dar si de toxicitatile emotionale pe care le imprastiem in jur fara sa bagam de seama la efectele produse. Si cu care intoxicam tot ce este habitat natural al fiintelor Creatiei. Suprematia noastra ne-a facut sa fim aroganti si nepasatori. Gaia ne-a dat semne de ceva vreme ca nu mai poate sa accepte comportamentul iresponsabil. Anul trecut a ars Amazonul considerat Plamanul planetei. Anul acesta a ars Australia. Jumatate de milliard este numarul estimate al fiintelor disparute in incendiul din Australia. Enorm si ingrozitor.

Daca ne uitam in Geneza - Facerea Lumii, vedem ca Dumnezeu a facut in a 6-a zi si oamenii dar si animalele. Anima in Latina inseamna suflet. Suflete de care trebuie sa avem grija. Si sa le respectam ca parte a Creatiei din care facem parte. Nascuti in aceeasi zi cu noi.

Stam acasa. ACASA. IN CASA. Acolo unde fiecare dintre noi isi gaseste linistea si refugiul. Acolo de unde trebuie sa inceapa curatenia si dezinfectarea. Mai ales a constiintei si sufletului fiecaruia dintre noi.

Acolo unde ne crestem urmasii care sa priveasca si sa primeasca modelul nostru. Acum e timpul sa ne uitam daca modelul nostru este cel de urmat sau nu.

Si nu vom iesi din casa pana cand nu vom intelege de ce si cum trebuie sa iesim din nou in lumea pe care o formam cu totii. Ce haine imbracam la urmatoarea iesire in lume.

Asta ne cere Terra astazi. Sa ne schimbam radical atitudinea, comportamentul, felul in care facem lucrurile, felul in care ne raportam la cei din jur si mai ales la noi insine. Si ne va tine in casa exact pana in momentul in care vom intelege asta. Atunci se opreste pandemia. Sa ne intoarcem smeriti la Mama Suprema si sa-I spunem cu dragoste: “Iarta-ne, Mama! Am gresit fata de tine si fata de copii tai.” Care suntem toti. E timpul sa ne cerem iertare unii de la ceilalti si de la noi insine.

Si asta, cu voia Tatalui, a Constiintei, a Creatorului va fi si acceptata. Daca va fi. Pentru ca cererea de iertare are nevoie si de acceptare. 

COVID-19 – codul schimbării

Corona înseamnă coroană, simbolul autorității. Al tatălui, al figurii paterne. Al reperului. Al conducătorului. Al legiuitorului. Al înțeleptului. Poate nu întâmplător apare toată povestea asta pe fondul unei configurații astrologice fără precedent care vizează Capricornul (autoritatea, puterea, dominarea si controlul). Și, doar ca o paranteză, pentru că nu vreau să virez spre vreo teorie a conspirației, niciun milimetru din această poveste nu e la voia întâmplării, totul pare planificat, controlat, ghidat, calculat.

Coroana reprezintă și Soarele, lumina, idealurile înalte, informația divina, Divinul în sine. Este un simbol solar.  Nu întâmplător este simbolul regalității. Coroana este rotunda, reprezintă un cerc și definește comuniunea. Comuniunea noastră terestră și comuniunea terestră cu Divinitatea.

Avem în ecuație și un virus. Acesta afectează căile respiratorii și plămânii. Respiri greu sau ventilat artificial. Ce a făcut Dumnezeu când a creat lumea? A suflat! Suflarea divina a Creat. De aceea, respirația noastră este afectată acum. Pentru că suflarea noastră ( data după chipul și asemănarea Creatorurlui) a create acest status al umanității. Ceea ce am creat noi a ieșit din cerc, din echilibru. Conștiința comuniunii s-a rupt în nenumărate locuri. Am ieșit din conexiunea normală cu Tatăl. Am luat Coroana de pe capul Tatălui și am așezat-o, trufaș, pe capul nostru. Relația noastră cu Divinitatea este astăzi afectată și este din cauza lipsei de respect pe care am arătat-o Mamei.

Numele afecțiunii poarta și un număr: 19. 1 și 9. Începutul și Sfârșitul. Imreuna dau 1. De la capăt.

Așadar, e timpul pentru stop și de la capăt. Am făcut ce am făcut până acum și e gata! E destul. Nu mai putem merge înainte așa. Trebuie s-o luam de la capăt bazandu-ne pe cu totul alte valori. Cu alta înțelegere și cu recunoașterea faptului că acțiunile și gândurile noastre îi afectează și pe cei din jur. Oricând, mereu, tot timpul.

Vrem sau nu, vom fi obligați să renunțam la a face lucrurile în stil vechi. Vom schimba obiceiurile de munca, învățare, relaționare, apărare, cooperare, dezvoltare și raportare. Daca nu vom face aceste lucruri, viitorul vă fi incert legat de supraviețuirea noastră că specie.

Iar pentru cei care vor să valorifice aceasta situație într-un sens murdar și meschin, Gaia vă transmite: E destul!  

Concluzii:

Bursele cad cum n-au căzut în istorie. Specula își arată caracterul iluzoriu.

Școlile se închid și copiii vor învăța acasă mult timp. Școala intra într-o nouă eră. Iar părinții vor învăța să fie părinți altfel. Vor fi și educatori, din nou.

Mulți vor lucra de acasă și asta va deveni o obișnuință.

Vom produce cât va fi necesar și util.

Vom înlocui obiceiuri vechi cu obiceiuri noi care încă nu știm cum arată.

Sistemele politice vor fi obligate să se reformeze din temelii.

Sistemele financiare se vor reconfigura total.

Sănătatea publica intră într-o noua eră. Bugetele vor crește enorm.

Obiectele din viața noastră se vor reduce semnificativ ca număr.

Învățăm să consumăm cât avem nevoie.

Nu le mai dăm putere altora. Puterea se va întoarce la comunitate.

Cele mai multe activități se vor desfășura în mediul virtual.

 

Cornel Svârlefus & Nicoleta Svârlefus

 

Sursa foto: www.dailygalaxy.com 



Astro Shop

Cele mai noi articole