Visul lucid

Visul lucid ne permite să vedem cu luciditate cum micul nostru ego nu este decât un vis. Chiar şi visul în stare de veghe poate avea această putere. Nisargadatta zicea: „Dacă închideţi ochii şi uitaţi de dumneavoastră înşivă, veţi percepe exact ceea ce sunteţi.”

Există numeroase metode pentru a dezvolta capacitatea de luciditate onirică: în acest sens, Christian Bouchet a indicat multe asemenea tehnici, începând cu concentrarea pe luminile vii (fosfenismul lui Lefébure) şi terminând cu autosugestia. Cu siguranţă, obişnuinţa unui subiect de a-şi aminti visele, familiarizându-l cu legi specifice ale onirismului, îi permite să înţeleagă mai uşor când este pe cale să viseze.

Iată ce remarca Stephen LaBerge, care,  a fost primul din Statele Unite ce a obiectivizat prin EEG posibilitatea visului lucid: „În stare de veghe, nu ne întrebăm dacă visăm. Deci, dacă nu ne întrebăm, înseamnă că suntem pe cale să visăm... Luciditatea în vis intervine atunci când persoana care visează înţelege contradicţiile.” Dacă încadrăm această reflecţie la un nivel mai înalt pe scara stărilor de conştienţă, am putea afirma că acela care, în viaţa de zi cu zi, observă unele absurdităţi şi începe să se îndoiască de realitatea absolută a ceea ce el experimentează, trebuie să fie pe cale de a visa, şi că simte prima vibraţie a spiritului Trezirii.

LaBerge estima că cea mai bună pregătire pentru luciditatea onirică constă în a ne obişnui să ne vedem viaţa cotidiană ca un vis. Situaţia inversă este la fel de adevărată: experienţa visului lucid ne ajută să observăm starea obişnuită de veghe ca pe un vis, adică să dezvoltăm dispoziţii egale indiferent de împrejurări. O altă reflecţie a lui LaBerge este interesantă în context: „Evenimentele din timpul visului prezintă efecte similare asupra corpului cu cele survenind pe durata stării de veghe.

Tocmai de aceea visele noastre sunt atât de «reale».” Dezvoltând ideea, am putea spune că stările mistice, care induc la rândul lor efecte asupra corpului, trebuie să fie considerate ca având o realitate cu drepturi depline. Persoana care visează şi nu este lucidă „doarme cu pumnii strânşi”: nu reprezintă asta o analogie uimitoare cu viaţa obişnuită pe care o ducem, cu pumnii crispaţi asupra ego-ului nostru, cât şi cu o capacitate considerabilă de furie împotriva celor care vor să ne trezească din acest tip de somn?

În altă ordine de idei, nu mi se pare surprinzător faptul că budhismul tibetan, moştenitor în special al doctrinei Vinanavada şi al filosofiei sale a visului, a dezvoltat o tradiţie Yoga favorizând luciditatea onirică. În Occident, psihologia modernă redescoperă interesul de a considera realitatea obişnuită drept un vis. Charles Tart a scris un articol despre „Structura şi dinamica somnului în stare de veghe”.

El prezintă ideile lui Langer, un cercetător de la Harvard, care a rezumat, într-o carte accesibilă unui public destul de larg, cercetările recente în favoarea acestui punct de vedere. În esenţă, doi factori fac ca viaţa noastră să nu fie deloc mai conştientă decât somnul: funcţionarea automatică, desigur necesară, dar adesea inadaptată, şi refularea, în cadrul căreia inconştientul e legat de teama de asocierile emoţionale neplăcute.

Cel care are o trezire spirituală priveşte suferinţa altora aşa cum o mamă priveşte suferinţa copiilor ei şi a adolescenţilor: vede bine că este excesivă, că există un mijloc de a ieşi din starea în speţă, dar dificultatea lui constă în a comunica acest fapt celor interesaţi. 

dr. Jacques Vigne

Sursa: Meditaţie şi psihologie - Editura Cartile Elena Francisc

Imagine:http://static.wixstatic.com