Osho

Autor: Nicoleta - marti, 16 iunie 2009, 2145 vizualizari

Lider spiritual

S-a nascut in India, pe 11 decembrie 1931. Până la 9 ani nu a mers la şcoală, dar după ce a învăţat să citească a devorat toate cele 3000 de cărţi din biblioteca sătucului în care locuia. Osho a trăit prima stare de "samadhi" - iluminare la vârsta de 21 de ani. A obţinut masteratul în filozofie la Universitatea din Saugar şi timp de 9 ani a predat filozofia la Universitatea din Jabalpur. În 1966 a renunţat la postul de profesor, dedicându-şi viaţa ghidării spirituale cerute de numeroşii lui discipoli.

„Eu nu mai doresc şi nu mai caut nimic. Existenţa şi-a deschis porţile pentru mine. Nu mai pot spune că aparţin existenţei pentru că acum sunt, de fapt, părticică din ea. Trupul meu este o părticică din natură, fiinţa mea este o parte din întreg, eu nu mai sunt o entitate separată.”

Din punctul lui de vedere meditatia si iluminarea nu vin din  izolare ci, traind din plin prezentul, clipa,  sa-ti gasesti linistea interioara. El nu oferea solutii, dogme, porunci ci instrumente, care aplicate in viata cotidiana sa duca la realizarea individului: “Rapunsul este in voi. Eu doar va ajut sa constientizati potentialul de care dispuneti”.

 "Osho este un maestru iluminat care lucreaza cu toata posibilitatile ca sa ajute omenirea sa treaca peste o faza dificila in dezvoltarea constiintei"- Dalai Lama.



Astro Shop

Cele mai noi articole