Materiale publicate de Anca Stoica
Finaluri fără precedent! Atmosfera astrală SEPTEMBRIE 2020
Este a 9-a lună din anul calendaristic, astfel că vibrația sa ne predispune la analize atente referitoare la situațiile și relațiile în care suntem implicați. Chiar dacă depunem eforturi să începem ceva, într-o lună de vibrație 9 nu avem șanse. Tot ce începem în Septembrie se desfășoară greu vreme de nouă săptămâni, nouă luni, nouă ani.
Citeste tot articolul
O graniță între trecut și viitor. Atmosfera astrală AUGUST 2020
O graniță între trecut și viitor. Atmosfera astrală AUGUST 2020
Citeste tot articolul
Decizii majore, finaluri și începuturi. Atmosfera astrală IULIE 2020
Iată o perioadă în care ne vom lămuri asupra multor aspecte personale și socio-profesionale. Tendința de a ne implica în tot felul de activități, mai mult sau mai puțin constructive, se va evidenția frecvent. Agresivitatea va fi și ea la cote mari, astfel că de la un banal țânțar se poate ajunge la dispute în toată regula și pe termen lung. Este bine să ne alegem cu grijă prioritățile, să ne ocupăm numai de ceea ce ne este util, să ne controlăm stările și reacțiile, evitând cu grație, atât cât se poate, escaladarea conflictelor.
Citeste tot articolul
Ne ajung din urmă situații vechi. Atmosfera astrală IUNIE 2020
Avem nouă evenimente astrale cu impact major asupra pământenilor, astfel că în cosnecință, energiile astrale care se vor revărsa asupra noastră ne vor solicita din plin mentalul, dar și corpul fizic.
Citeste tot articolul
Pornim motoarele! Atmosfera astrală MAI 2020
Este o lună foarte dinamică, o perioadă a cărei energie astrală ne va trezi din inerție și ne va pune la treabă fie că vrem, fie că nu. Consecințele evenimentelor anterioare le vom analiza la rece, lucid și în mod pragmatic. Temele de interes se vor lega de reluarea activității sociale, profesionale, dar vom vorbi și despre o nouă conduită față de tot și toate.
Citeste tot articolul
Atmosfera astrală APRILIE 2020: Mergem înainte cu toate pânzele sus!
Schimbările de pe Cerul planetei noastre le vom simți în structura fiecăruia dintre noi, dar și în tipul evenimentelor în care suntem implicați sau la care suntem martori. Se prefigurează șase evenimente astronomice, cu impact astrologic direct asupra noastră. Oricum, ne vom simți mult mai bine, din toate punctele de vedere, iar optimismul se va simți și vedea clar pe chipurile tuturor.
Citeste tot articolul
Atmosfera astrală MARTIE 2020: Adieri subtile ale unor schimbări colosale
Luna Martie este bogată în evenimente astrale, astfel că noi, pământenii, beneficiarii direcți ai energiilor oferite de acestea, vom avea multe și mărunte de făcut. De ce am pus în titlu schimbări colosale? Pentru că un anume eveniment astral se repetă după aproximativ douăzeci și nouă de ani, ceea ce este mare lucru și vom vedea cum și în cel fel.
Citeste tot articolul
Atmosfera astrală FEBRUARIE 2020: La bal!
Balul astral al anului 2020 a debutat luna trecută cu eclipsa de Lună din Semnul Racului. Evenimentele petrecute deja, fie în la nivel individual, fie la nivel colectiv și-au lăsat amprenta asupra tuturor și mai departe ecourile lor le vom simți, resimți și discuta multă vreme de acum încolo.
Citeste tot articolul
Atmosfera astrală IANUARIE 2020: Surprize, surprize!
Energia evenimentele astromonice de pe Cerul planetei noastre ne va pune la treabă, atât în plan personal, cât și în plan socio-profesional. Schimbarea poziției planetelor rapide va declanșa în viața noastră evenimente rapide, în care vor trebui luate decizii la fel de rapid și va trebui acționat în viteză.
Citeste tot articolul
Analiza numerologică a anului 2020: Toate la pătrat!
Deceniul următor va aduce schimbări fără precedent în istoria umanității și depinde de fiecare dintre noi cum vom le întâmpina sau cum vom contribui la dezvoltarea noastră personală, la dezvoltarea celorlalți și la dezvoltarea și îmbunătățirea mediului în care trăim.
Citeste tot articolul