De ce este crucial pentru femei să vindece rana mamei - Partea întâi

Ceea ce mulţi oameni nu realizează, este faptul că miezul problemei din centrul autorităţii femeii este rana mamei.

Dificultăţile şi provocările dintre mame şi fiice sunt agresive şi răspândite la scară largă, însă nu se vorbeşte deschis despre ele. Tabuul legat de a vorbi despre durerea/suferinţa din rana mamei este ceea ce o menţine în loc şi o pastrează ascunsă în umbra, purulentă şi în afara razei vizuale.  

Ce este exact rana mamei?

Rana mamei este durerea de a fi femeie transmisă prin generaţii de femei în culturile patriarhale. Şi ea include mecanisme de adaptare disfuncţionale, care sunt folosite pentru a procesa acea durere.

Rana mamei include suferinţa din:

• Comparaţie: a nu te simţi suficient de bună
• Ruşine: sentimentul constant din fundal că există ceva în neregulă cu tine
• Micşorare: Sentimentul că trebuie să rămai mică pentru a fi iubită
• Sentimentul persistent de vinovăţie pentru că îţi doreşti mai mult decât ai în prezent

Rana mamei se poate manifesta prin:

• A nu fi tu însuţi pentru că nu vrei să-i ameninţi pe ceilalţi
• A avea o mare toleranţă faţă de tratamentul vrednic de dispreţ de la ceilalţi
• Asistenţă emoţională
• A te simţi în competiţie cu alte femei
• Auto-sabotaj
• A fi prea rigidă şi dominatoare
• Stări precum tulburări de alimentaţie, depresie şi adicţii

În cultura noastră patriarhală, dominată de barbaţi, femeile sunt condiţionate să se gândească la ele însele ca fiind “mai puţin decât” şi că nu merită sau nu sunt vrednice. Acest sentiment de “mai puţin decât” a fost internalizat şi transmis de-a lungul nenumăratelor generaţii de femei.

Atmosfera culturală a oprsiunii femeii pune fiicele într-o “dubla orbire”.

Pur şi simplu, dacă o fiică asimilează credinţele inconştiente ale mamei sale (care sunt o formă subtilă de “nu sunt suficient de bună”), atunci ea are aprobarea mamei sale, însă într-un fel s-a trădat pe ea însăşi şi propriul său potenţial.  

Cu toate acestea, dacă ea nu a asimilat convingerile inconştiente ale mamei sale în propriile ei limite, ci mai degrabă îşi afirmă propria putere si propriul potenţial, ea este conştientă de faptul că mama ei poate privi inconştient acest fapt ca pe o respingere personală.

Fiica nu vrea sa rişte să piarda iubirea şi aprobarea mamei, astfel că asimilarea acestor credinţe limitative, inconştiente reprezintă o formă de loialitate şi supravieţuire emotională pentru fiică.

Poate părea periculos pentru o femeie să îşi împlinească întregul potential pentru că poate însemna că riscă o anumită formă de respingere din partea mamei.

Acest lucru se datorează faptului că fiica poate simţi inconştient că emanciparea ei poate declanşa tristeţea sau furia mamei, care din aceasta cauză a trebuit să renunţe în viaţă la părţi din ea însăşi. Compasiunea fiicei pentru mama ei, o dorinţă de a o mulţumi, şi o frică de conflict, o pot provoca să se convingă că este mai sigur să se micşoreze şi să rămâna mica.

O obiecţie comună pe lângă confuntarea cu rana mamei este “Lasă trecutul să fie în trecut.” Cu toate acestea, noi nu “scăpăm” niciodată cu adevărat sau să îngropăm trecutul. El trăieşte în prezent sub forma obstacolelor şi provocărilor cu care ne confruntăm în fiecare zi. Dacă evităm să avem de-a face cu durerea asociată cu una dintre relaţiile cele mai primare şi fundamentale din vieţile noastre, pierdem o oportunitate crucială pentru a descoperi adevărul despre cine suntem şi de a trăi autentic şi cu bucurie acel adevăr.

Stereotipuri care perpetuează rana mamei:

• “Uită-te la tot ce a făcut mama ta pentru tine!” (de la alţi oameni)
• “Mama mea a sacrificat atât de mult pentru mine. Aş fi atât de egoistă să fac ce ea nu a putut face. Nu vreau să o fac să se simtă rău.”
• “Îi datorez loialitatea mamei mele, indiferent ce. Dacă o supăr, ea va crede că nu o preţuiesc.

Fiica poate avea temeri în legătură cu împlinirea potenţialului ei, deoarece îi poate fi frică să-şi lase mama în urmă. Ea se poate teme că mama se va simţi ameninţată de visele sau ambiţiile ei. Ea s-ar putea teme de sentimentele inconfortabile din partea mamei, precum invidia şi mânia. Toate acestea sunt, de obicei, foarte inconştiente şi nu sunt deschise recunoaşterii sau discutate.

Cu toţii am simţit durerea pe care o poartă mamele noastre. Şi toţi suntem suspicioşi într-o oarecare măsura că suntem parţial de vină pentru durerea ei. În acest loc se află vina. Acest lucru are sens atunci când luăm în considerare dezvoltarea cognitive limitată a unui copil, care se vede pe sine ca fiind cauza tuturor lucrurilor. Dacă nu ne adresăm acestei credinţe inconştiente ca un adult, am putea să ne învârtim în continuare în jurul ei şi, în mare măsură, să ne limităm pe noi înşine ca şi rezultat.

Adevărul este că nici un copil nu-şi poate salva mama.

Nici un sacrificiu, pe care îl face o fiică, nu va fi niciodată îndeajuns pentru a compensa preţul uriaş pe care mama sa ar fi trebuit să-l plătească sau pentru pierderile pe care ea le-a acumulat de-a lungul anilor, fiind pur si simplu o femeie sau mama în această cultură. Şi totuşi, acest lucru este ceea ce multe femei fac pentru mamele lor foarte devreme în copilărie: ele iau inconştient o decizie să nu abandoneze sau să îşi trădeze mamele devenind “prea de succes”, “prea inteligente” sau “prea aventuroase.” Aceasta decizie este luată din iubire, loialitate şi o nevoie reală de aprobare şi suport moral din partea mamei.

Multe dintre noi confundă a fi loiale mamelor noastre cu a fi loiale rănilor lor, şi astfel complice la propria noastră opresiune.

Aceste dinamici sunt foarte inconştiente şi operează într-un mod continuu. Chiar şi cea mai sănătoasă, suportivă relaţie mama/fiică poate avea această dinamică într-o oarecare măsură, pur şi simplu, în virtutea faptului de a fi femeie în această societate. Iar pentru fiicele care au mame cu probleme serioase (dependenţe, boli mintale, etc.) impactul poate fi foarte dăunător şi subtil.

Mamele trebuie să-şi asume responsabilitatea şi întristarea pentru prierderile lor.

A fi mama în societatea noastră este nespus de dificil. Am auzit multe femei spunând “Nimeni nu-ţi spune niciodată cât de greu este” si “Nimic nu te pregăteşte pentru momentul când ajungi acasă cu copilul şi realizezi ce se cere de la tine.” Cultura noastră, în special în Statele Unite, este foarte dificilă pentru mame, oferind puţin ajutor, iar mulţi copii cresc singuri.

Mesajele nespuse ale societăţii noastre pentru mame:

• Dacă maternitatea este grea, atunci este propria ta vină.
• Ruşine să-ţi fie dacă nu eşti o super-femeie.
• Exista “mame naturale” pentru care maternitatea este uşoară. Dacă tu nu eşti una dintre acestea, există ceva profund în neregulă cu tine.
• Ar trebui să fii capabilă să rezolvi toate problemele cu uşurinţă: să ai copii bine-educaţi, să fii atractivă din punct de vedere sexual, să ai o carieră de succes, şi o căsnicie solidă.

Pentru mamele care s-au sacrificat, într-adevăr, atât de mult să aibă copii în cultura noastră, se poate simţi cu adevărat ca o respingere atunci când copilul întrece sau depăşeste visele pe care le-ai crezut posibile pentru tine. Poate exista un simţământ de sentiment datorat, îndreptăţit să sau necesar a fi validat de către copiii voştri, care poate fi o manipulare foarte subtilă, dar puternică. Această dinamică poate produce noua generaţie de fiice care le menţine mici astfel încât mamele lor să poată continua să se simta validate şi afirmate în identitatea de mamă, o identitate pentru care atât de multe s-au sacrificat, dar au primit în schimb atât de puţin ajutor şi recunoaştere.  

Mamele pot proiecta în mod inconştient o furie profundă faţă de copiii lor in moduri subtile. Cu toate acestea, furia reală nu este faţă de copii. Furia este faţă de societatea patriarhală care cere femeilor să se sacrifice şi să se epuizeze total pentru a da naştere unui copil.

Iar pentru un copil care are nevoie de mama sa, a se sacrifica pe sine într-un efort de a uşura cumva suferinţa mamei sale, este adesea o decizie subconştientă luată foarte devreme în viaţă şi nedescoperita ca fiind cauza problemelor care stau la bază, până mult mai târziu când aceasta este un adult.

Rana mamei subzistă pentru că nu există un loc sigur pentru mame în care acestea să-şi proceseze furia lor legată de sacrificiile pe care societatea le-a cerut de la ele. Şi pentru că fiicele încă se tem inconştient de respingere pentru alegerea de a nu face aceleaşi sacrificii ca şi generaţiile anterioare.  

In societatea noastră, nu există un loc sigur pentru ca o mama să-şi elibereze mânia. Şi adesea aceasta iese afară, inconştient, către copiii cuiva. O fiică este o ţintă foarte puternica pentru furia unei mame pentru că fiica nu a renunţat încă la statutul său de persoană pentru maternitate. Fiica tânără îi poate reaminti mamei de potenţialul ei ne-trăit. Iar dacă fiica se simte îndeajuns de demnă, să respingă unele din mandatele patriarhale pe care mama sa a trebuit să le înghită, atunci ea poate declanşa cu uşurinţă acea furie subterană pentru mamă.

Citește si partea a doua...

Bethany Webster

Sursa: www.womboflight.com

Traducere: Cristina Ciobanu